Justitie

Sex după sfeştanie! Un preot din Arhiepiscopia Tomisului ar fi fost şantajat cu imagini porno. Primul termen în apel, în noiembrie

Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen în dosarul în care Judecătoria Constanţa a dispus, în primă instanţă, achitarea celor doi tineri (unul, absolvent al Facultăţii de Teologie, iar celălalt, fost membru al Coralei „Armonia“), acuzaţi că ar fi şantajat cu imagini porno un preot din Arhiepiscopia Tomisului.
 
Cauza va fi analizată de judecătorii Curţii de Apel pe data de 3 noiembrie. Oricare va fi decizia acestei instanţe, aceasta va fi definitivă.
 
Amintim că, în actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „la data de 30.03.2012, persoana vătămată (n.r. preot din Arhiepiscopia Tomisului) a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Investigaţii Criminale cu privire la faptul că persoane necunoscute au ameninţat-o cu divulgarea unor imagini compromiţătoare, solicitându-i-se ca, în schimbul nepublicării acestor imagini, să le remită suma de 15.000 de euro“.
 
„La începutul lunii martie 2012, la solicitarea unei persoane de sex feminin, care s-a recomandat (…), persoana vătămată (n.r. preot din Arhiepiscopia Tomisului) s-a deplasat la adresa situată în municipiul Constanţa, strada (…), unde a procedat la efectuarea unui serviciu religios constând în sfinţirea locuinţei. După aproximativ trei-patru zile, la solicitarea numitei (…), persoana vătămată s-a deplasat din nou la adresa menţionată anterior, unde, după ce au consumat băuturi alcoolice, au întreţinut relaţii sexuale. Ulterior, în data de 29.03.2012, persoana vătămată (…) s-a deplasat la adresa numitei (…), unde i-a întâlnit pe inculpaţii (…), care, după ce i-au prezentat un fragment dintr-o filmare în care persoana vătămată apărea într-o ipostază intimă cu numita (…), i-au solicitat acesteia ca, în schimbul nepublicării respectivelor imagini compromiţătoare, să le remită suma de 15.000 de euro, în vederea păstrării secretului“, conform rechizitoriului.
 
„După ce au purtat o serie de discuţii legate de viaţa personală, la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al avansurilor făcute persoanei vătămate, (…) a fost condus de gazda sa în dormitorul locuinţei, unde s-au consumat relaţii sexuale între cei doi“, au conchis procurorii.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanţa. Sex după sfeştanie. Preot şantajat. Dosarul, amânat

30 Mar 2018 2235

Sex după sfeştanie! Procurorii şi un preot din Arhiepiscopia Tomisului, nemulţumiţi de achitarea inculpaţilor

27 Jul 2017 3644

Sex după sfeştanie! Dosarul preotului şantajat din Arhiepiscopia Tomisului a fost amânat

19 Jan 2016 1262

Sex după sfeştanie! Detalii exclusive din dosarul preotului din Arhiepiscopia Tomisului care ar fi fost şantajat

04 Sep 2015 3452