Justitie

Trei fete au murit în aprilie 2014 Decizie de ultim moment în dosarul Beirut. Iată ce au decis magistraţii

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa s-au pronunţat azi în dosarul restaurantului Beirut, distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014.
 
Magistraţii au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Karam George şi Pavel Constantin pe o perioadă de până la 60 de zile pentru fiecare inculpat, cu începere de la data de 04.03.2019. Decizia este definitivă.
 
Reamintim că, în prezentul dosar, George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la zece ani de detenţie. În cauză au mai fost condamnate şi alte persoane.
 
Restaurantul Beirut a fost distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014! Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În ceea ce priveşte partea civilă, instanţa a acordat despăgubiri de aproape opt milioane de euro, ceea ce reprezintă o premieră în Justiţia din Constanţa, având în vedere că infracţiunile sunt din culpă.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pronunţarea în dosarul Beirut, amânată

08 Oct 2019 409

Pompierii care au intervenit la incendiu au primit NUP Dosarul Beirut a ajuns la final! Judecătorii anunţă azi soluţia definitivă

08 Oct 2019 1036

Dosarul Beirut, tragedia care a cutremurat Constanţa! S-au schimbat încadrările juridice

25 Sep 2019 718

Dosarul restaurantului Beirut ar putea ajunge la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

12 Sep 2019 615

Dosarul restaurantului Beirut, redeschis azi de judecători

10 Sep 2019 749

Decizie importantă în dosarul privind incendiul de la Beirut! Ce au hotărât magistraţii

23 May 2019 934

Ce au decis magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul Beirut. Instanța s-a pronunțat ieri

18 Apr 2019 1000

Slujbă de pomenire în faţa fostului restaurant Beirut. Au trecut cinci ani de la moartea celor trei fete în incendiu

05 Apr 2019 1151

O nouă amânare în dosarul Beirut. Când va avea loc pronunţarea

03 Apr 2019 815

Hotărâre definitivă în dosarul restaurantului Beirut. Trei fete au murit în aprilie 2014

26 Jan 2019 1575

Trei tinere au murit! Dosarul restaurantului Beirut a primit un nou termen în instanţă

15 Jan 2019 1374

Azi, la Curtea de Apel Un nou termen de judecată în Dosarul Beirut

15 Jan 2019 691

Trei fete au murit în incendiu Dosarul Beirut, amânat pentru 2019

14 Dec 2018 497

Decizie definitivă în dosarul Beirut. Trei fete au murit în incendiu

21 Nov 2018 1693

Experţii au revenit la locul tragediei Ce se întâmplă acum la restaurantul Beirut din Constanţa (galerie foto+video)

19 Nov 2018 1738