Trei foști directori ai ANR, trimiși în judecată de DNA, achitați definitiv! Motivare - „Faptele nu există!“

  • Decizia de achitare este definitivă a fost luată de judecătorii Curții de Apel Constanța.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța și-au motivat decizia prin intermediul căreia au decis achitarea definitivă a trei foști directori din cadrul Autorității Navale Române, trimiși în judecată de DNA Constanța. Dosarul îi vizează pe Răzvan-Gabriel Trandafir, fost director general interimar al ANR, Liviu-Aurelian Cazan, fost director general al ANR, şi pe Matei Cristian, director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale.

Judecătorii au ajuns la concluzia că faptele reținut de procurorii DNA în sarcina celor trei nu există.
 

Date din anchetă

În rechizitoriul întocmit, DNA a reținut că, „la data de 26 mai 2017, inculpatul Matei Cristian, în calitate de director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF), cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la buna gestiune financiară în administrarea patrimoniului public, a îndeplinit în mod defectuos, cu rea-credinţă, acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, conducere, administrare şi control“.


Imobil a trecut, fără plată, în patrimoniul Autorităţii Navale Române

„Concret, acesta, împreună cu inculpatul Trandafir Răzvan-Gabriel, la instigarea inculpatului Cazan Liviu-Aurelian, a semnat un act adiţional la un contract de vânzare-cumpărare prin care un imobil a trecut, fără plată, din patrimoniul CN APDF Giurgiu în patrimoniul Autorităţii Navale Române (ANR). Aceste demersuri ale inculpaţilor au condus la producerea unui prejudiciu CN APDF Giurgiu în sumă de 255.372,726 euro fără TVA (reprezentând contravaloarea respectivului imobil), concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru Autoritatea Navală Română. Acţionând în această manieră, inculpaţii Matei Cristian şi Trandafir Răzvan-Gabriel au urmărit fraudulos îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Cazan Liviu-Aurelian, în cadrul dosarului penal mediatizat prin comunicatul nr. 496/VIII/3 din 16 mai 2017“, conform DNA.
 

Toate aceste acuzații au fost respinse deja de două instanțe din Constanța, respectiv Tribunalul și Curtea de Apel.

În motivare, judecătorii Curții de Apel Constanța arată, printre altele, că „nu se poate reține producerea unui prejudiciu în patrimoniul Autorității Navale Române, în condițiile în care aceasta și-a exprimat intentia de a achizitiona întreg imobilul Gara Fluviala Cernavodă, prețul a fost stabilit de comun acord de părți (fiind diminuat cu valoarea investițiilor realizate de locatar), Ministerul Transporturilor a avizat favorabil această investiție, iar întreaga clădire a trecut în patrimoniul ANR, fiind preluată de aceasta“.


Prețul imobilului, convenit de comun acord

„În mod cert, nu se poate reține vreun prejudiciu nici în dauna CN APDF Giurgiu, în condițiile în care vânzătorul a încasat prețul imobilului, astfel cum a fost acesta convenit de comun acord cu cumpărătorul, cu acordul autorității centrale în subordinea căreia se aflau ambele părți, respectiv; de altfel, voința Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a fost în mod neechivoc și expres exprimată încă de la început, în sensul că se dorește vânzarea întregului imobil Gara Fluvială Cernavodă, indivând ANR-ului etapele de urmat pentru vânzarea prin negocire directă, astfel că nu pot invoca producerea unei pagube“, conform motivării.


Drept de proprietate

„Deoarece cladirea nu mai figura in evidentele contabile și nici în patrimoniul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, conform contractului de vanzare-cumparare, prețul fiind plătit în integralitate, reprezentații celor dăuă instituții, după consultarea reprezentaților din minister, au stabilit de comun acord remedierea erorii materiale din contractul inițial; în consecință, au contactat notarul public, iar la data de 26.05.2016 la (...) s-a incheiat actul aditional nr.858/26.05.2017 la contractul de vanzare cumparare nr.774/30.03.2016, prin care s-a completat contractul de vanzare cumparare, la obiectul vanzarii cumpararii cu mentiunea că se transfera si dreptul de proprietate asupra tronsonului C1-cladire S+P +6 etaje“.

„Concluzionând, astfel cum în mod judicios a observat și prima instanță, acuzațiile descrise prin cele două acte de sesizare sunt contradictorii, întrucât nu se poate susține pe de o parte că inculpatul Liviu-Aurelian Cazan, ca reprezenant legal al ANR a achiziționat o clădire la un preț supraevaluat, iar pe de altă parte că prin aceeași operațiune ar fi fost prejudiciat și vânzătorul Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu“, se mai arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București.

Pentru considerentele expuse, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis achitarea definitivă a trei foști directori.

Sursa motivare: rolii.ro


Citește și

Motivare!
Rejudecarea dosarului foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu, singurul remediu procesual


Mara Investcom SRL, firma care s-a ocupat de secretariatul Spitalului Județean Constanța, în faliment. Date de la DNA
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei foști directori ai ANR, trimiși în judecată de DNA, achitați în primă instanță. Cazul, din nou în atenția judecătorilor

23 Jul 2020 1052

Cei trei inculpați din dosarul Autorităţii Navale Române, achitați. S-a stabilit un nou termen în apel

24 Apr 2020 2220

Declarație de avere - Răzvan Gabriel Trandafir, director direcție la Autoritatea Navală Română (document)

09 Apr 2020 1866

Cazul directorilor Răzvan Gabriel Trandafir, Liviu Aurelian Cazan şi Cristian Matei a ajuns la Curtea de Apel

08 Jan 2020 1030

Directorii Răzvan Gabriel Trandafir, Liviu Aurelian Cazan şi Cristian Matei, achitaţi. Ce au scris judecătorii în motivare

19 Sep 2019 2129

Pronunţare în dosarul ANR. Gabriel Trandafir, Aurelian Cazan şi Cristian Matei au fost achitaţi

03 Apr 2019 1856

Procurorii Anticorupție au trimis în judecată trei directori. Care sunt acuzaţiile şi ce se întâmplă acum cu dosarul

18 Sep 2018 1248

Răzvan-Gabriel Trandafir şi Liviu-Aurelian Cazan, foşti şefi ai ANR, au scăpat de controlul judiciar

01 Jun 2018 1373

DNA Constanţa a trimis în judecată doi foşti şefi ai Autorității Navale Române. Ce s-a întâmplat ieri în instanţă

26 May 2018 1418

DNA Constanţa a trimis în judecată doi foşti directori. Ce au decis ieri judecătorii

06 Apr 2018 1662

Doi foşti directori constănţeni rămân sub control judiciar

07 Feb 2018 1830

Răzvan Gabriel Trandafir şi Liviu Aurelian Cazan, foşti directori ai ANR, rămân sub control judiciar

16 Dec 2017 3114

Cristian Matei, şeful Porturilor Dunării, Răzvan Trandafir şi Aurelian Cazan, foşti directori ai ANR, rămân sub control judiciar

26 Oct 2017 1418

Verdict important într-un dosar al DNA Constanţa Şedinţă secretă la Tribunalul Constanţa pentru trei directori

18 Oct 2017 2819

Liviu Aurelian Cazan, fost director al ANR, trimis în judecată de către DNA. Contestă decizia prin care începe judecata sa

30 Sep 2017 2482