Justitie

Vasile Grigorenco a fost condamnat în primă instanţă. Decizia finală va fi luată de Curtea de Apel Constanţa

Cercetat şi trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, după ce ar fi fost implicat într-un scandal avut la un fast food din oraş, Vasile Grigorenco a fost condamnat.
 
Din primele cercetări, a reieşit că Vasile Grigorenco ar fi înjurat un jandarm prezent la faţa locului pentru a calma spiritele.
 
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, instanţă care a stabilit faţă de inculpat, pentru infracţiunea de ultraj, pedeapsa amenzii de 6.000 de lei (compusă din 120 de zile amendă x suma de 50 de lei).
 
Totodată, instanţa a constatat că prezenta infracţiune a fost comisă în termenul de încercare de cinci ani al suspendării executării pedepsei sub supraveghere pedepsei rezultante de doi ani de închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1551/2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă la data de 20.11.2013 prin decizia penală nr. 1005/2013 a Curţii de Apel Constanţa.
 
Drept urmare, Judecătoria Constanţa a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ce a fost stabilită prin sentinţa penală nr. 1551/2012 a Judecătoriei Constanţa şi a stabilit în final inculpatului pedeapsa de doi ani de închisoare, la care adaugă pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 de lei (compusă din 120 de zile amendă x suma de 50 de lei), cu executare. Mai mult, instanţa a menţinut măsura arestării preventive, luată faţă de inculpat în prezenta cauză, şi a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14.03.2011 la 17.03.2011 şi de la 14.11.2016 la zi.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este una definitivă, aceasta fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. Decizia instanţei va fi definitivă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Grigorenco, acuzat de ultraj, a fost achitat. Ce au stabilit judecătorii Curții de Apel

27 Mar 2020 1890

„Reacţia organelor de poliţie şi jandarmerie a fost disproporţionată şi incoerentă“ Vasile Grigorenco, trimis în judecată pentru ultraj, a fost achitat

24 Jan 2020 1017

Vasile Grigorenco, eliberat şi plasat sub control judiciar

06 May 2017 2321

Vasile Grigorenco a fost arestat pentru 30 de zile

15 Nov 2016 1427

Condamnaţi pentru şantaj

21 Nov 2013 1254

Grigorenco şi Tarachiu, condamnaţi pentru şantaj

05 Dec 2012 1781

Judecată de 12.000 de euro pentru amicul lui Pitbull

16 May 2011 1688

Tribunalul Constanta - Marti, 15 Martie 2011

15 Mar 2011 1594

Arestaţi preventiv pentru şantaj şi instigare la şantaj (video)

15 Mar 2011 2276

Propunere arestare preventivă Tarachiu Cristina şi Grigorenco Vasile

15 Mar 2011 2271