Verdict final în dosarul în care Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a dat în judecată Statul Român

 
Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea formulată de Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, și de Iuliana Gabriela Munteanu, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Galaţi - AJFP Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța Aurel Papari și Iuliana Gabriela Munteanu au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei către Aurel Papari și la plata sumei de 14.494 lei către Munteanu, respectiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.
 
Prezenta cauză are legătură cu dosarul în care Aurel Papari și Iuliana Gabriela Munteanu au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Aurel Papari a fost acuzat de șantaj, iar Iuliana Gabriela Munteanu a fost suspectată de complicitate la șantaj.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care, prin încheierea nr. 1170/11.12.2017, a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Soluția Judecătoriei Constanța a fost menținută de un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța, care a respins contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
După reluarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a fost emisă Ordonanța prin care s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de șantaj și infracțiunea de complicitate la șantaj atât pentru Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, cât și pentru Iuliana Gabriela Munteanu, deoarece fapta nu există.
 
Ca urmare a soluției de clasare, Aurel Papari și Iuliana Gabriela Munteanu au dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Galaţi - AJFP Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Tribunalul Constanța, prin Hotarârea nr. 1773/2020, din 24 noiembrie 2020, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

 
Ca atare, Statul Român a fost obligat să-i achite lui Aurel Papari suma de 15.000 lei reprezentând „cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi al fazei de cameră preliminară (dosar penal nr. 29139/212/2017 al Judecătoriei Constanţa, dosar penal nr. 29139/212/2017/a1, dosar penal nr. 29139/212/2017/a1 al Tribunalului Constanţa, dosar penal nr. 7467/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța)“.
 

În continuare, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a mai fost obligat la plata către reclamanta Munteanu Iuliana Gabriela a sumei de 14.494 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi al fazei de cameră preliminară (dosar penal nr. 29139/212/2017 al Judecătoriei Constanţa, dosar penal nr. 29139/212/2017/a1, dosar penal nr. 29139/212/2017/a1 al Tribunalului Constanţa, dosar penal nr. 7467/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța).
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la Curtea de Apel Constanța, instanță care a admis acțiunea Statului Român și a respins acțiunea formulată de Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, și de Iuliana Gabriela Munteanu.
 
Decizia este definitivă.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea144 Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 736

Companiile Miorița 2001 și SSI Totaldata și-au numit administratorii și cenzorii. Numitorul comun

14 Jun 2022 659

Începe procesul lui George Daniel Papari, trimis în judecată de DNA Constanța (DOCUMENT)

06 Apr 2022 1416

Aurel Papari convoacă Adunarea Generală a Acționarilor pentru firmele pe care le administrează

31 Mar 2022 766

George Daniel Papari, trimis în judecată de DNA Constanța. Începe procesul (DOCUMENT)

11 Jan 2022 2433

Rechizitoriu pentru Papari! (Document)

13 Jul 2021 2923

După clasarea dosarului penal Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a dat în judecată Statul Român

08 Apr 2021 3964

A încetat din viață fostul președinte al Institutului Național de Statistică

07 Feb 2021 2214

Președintele Iohannis i-a retras titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989” lui Aurel Papari

01 Feb 2021 2666

#sărbătoreşteDobrogea141 Conf. univ. dr. ing. Octavian Tărăbuţă, prof. univ. dr. Aurel Papari şi prof. univ. dr. Sorin Rugină, mesaje de Ziua Dobrogei

27 Nov 2019 4179

La Universitatea „Andrei Şaguna” Academicieni români prezintă volumul omagial „Educaţia la Centenar”

11 Dec 2018 1992

Simpozion dedicat Marii Uniri, la Universitatea „Andrei Şaguna“ Ioan Scurtu - „Poate copiii copiilor noştri vor putea spune «Trăiască România mare!»“

28 Apr 2018 2395

Imagini de la eveniment Simpozion dedicat Unirii, la Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa (galerie foto)

27 Apr 2018 1996

Dosarul în care Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a fost trimis în judecată, se întoarce la procurori

20 Feb 2018 2579

Veste proastă pentru procurori! Este vizat dosarul lui Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ Constanţa

12 Dec 2017 3239