16 Feb, 2018 00:00
2970
Ionuţ ZAGONEANU
Verdict definitiv în dosarul în care
Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru al României şi fost lider al Partidului Social Democrat (PSD), şi
Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, au fost amendaţi la Constanţa, cu 20% din salariul minim brut pe economie.
La începutul lunii iulie 2015, magistratul
Revi Moga, din Curtea de Apel Constanţa, i-a amendat pe cei doi, pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la data comunicării acestei decizii şi până la data executării (pentru fiecare). Mai mult decât atât, Revi Moga i-a obligat atât pe Victor Ponta, cât şi pe Graţiela Gavrilescu la plata penalităţii de 100 de lei/zi întârziere pentru fiecare, de la data comunicării deciziei şi până la data executării, către o societate comercială din Constanţa, reclamant în prezenta cauză.
Nemulţumiţi de decizie, Victor Viorel Ponta dar şi Graţiela Gavrilescu au atacat decizia Curţii de Apel Constanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Ieri, judecătorii
Iuliana Măiereanu,
Emilia Claudia Vişoiu şi
Adriana Elena Gherasim, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au admis recursurile declarate de „pârâţii Victor Viorel Ponta - prim-ministru al Guvernului României şi Gavrilescu Graţiela - ministrul Mediului“.
„Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea îndreptată împotriva pârâţilor
Victor Viorel Ponta - prim-ministru al Guvernului României şi Gavrilescu Graţiela - ministrul Mediului, ca neîntemeiată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei“, potrivit minutei judecătoreşti. Decizia este definitivă.
Adriana Elena Gherasim este fost judecător al Secţiei a II-a Civile, de contencios, administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: