Zeci de poliţişti din Constanţa solicită plata mai multor drepturi salariale. Lista revendicărilor!


Aproximativ 70 de poliţişti din Constanţa, parte a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, solicită obligarea Gărzii de Coastă la plata mai multor drepturi salariale. Dosarul (4227/118/2019) se află pe rolul Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa. Până în prezent nu a fost stabilit primul termen.


De menţionat că acest dosar s-a aflat iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, instanţă care a respins acţiunea formulată de poliţişti.


Potrivit datelor oficiale, cei aproximativ 70 de poliţişti cer obligarea Gărzii de Coastă la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii.


Reclamanţii mai cer obligarea Gărzii de Coastă la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017.


În continuare, poliţiştii doresc obligarea Gărzii de Coastă la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării şi plătii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia. Poliţiştii mai vor obligarea Gărzii de Coastă la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu (…), acordarea majorării salariului de funcţie cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017, precum şi acordarea majorării salariului de funcţie cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa Vita Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017.
 

Cererile poliţiştilor nu se opresc aici!



Reclamanţii mai doresc obligarea Gărzii de Coastă la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. 1 lit. b, raportat la art. 1. din HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1.450 de lei, respectiv raportat la art. 1 din nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de baza minim brut pe tară în suma de 1.900 lei, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018 în sensul garantării/plaţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale la un nivel egal sau mai mare decât salariul de baza minim brut pe ţară în sumă de 2.080 lei şi 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in munca de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare.


În continuare, tot în acest dosar se solicită obligarea Gărzii de Coastă la: a)
acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1.450 lei pentru perioada (...), b) acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1.900 lei pentru perioada (...), c) acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2.080 lei şi 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, d) obligarea Gărzii de Coastă la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legale aferente.


Citeşte şi

Inspectoratul General al Poliţiei Române contestă o victorie obţinută în instanţă de aproximativ 300 de poliţişti din Constanţa

Doi poliţişti din Murfatlar, scuipaţi, loviţi, îmbrânciţi şi ameninţaţi cu moartea în secţie de un minor

Copil de 13 ani, din Mangalia, în comă. S-a bătut cu un copil de 15 ani. Totul de la o ceartă pe Facebook
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 400

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 546

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 555

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 353

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 517

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 240

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 534

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1069

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 458

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 613

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 638

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 600

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 794

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 480

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 457