Din categoria „Lipsă de transparenţă” Pentru Consiliul Judeţean Constanţa, Legea privind accesul la informaţiile de interes public are doar rol... decorativ (document)

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţi publice. Cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut şi face în continuare numeroase solicitări pentru informarea corectă şi completă a cititorilor. Cu toate acestea, există autorităţi şi instituţii publice care nu răspund cererilor, obstrucţionând în acest mod liberul acces la informaţiile de interes public, ceea ce, fireşte, ne duce cu gândul la faptul că, poate, au ceva de ascuns.

În această ordine de idei, vom prezenta solicitările adresate de cotidianul ZIUA de Constanţa mai multor instituţii constănţene, în baza Legii 544/2001, solicitări la care însă nu am primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe 13 ianuarie 2014 am adresat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) o adresă pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public cu privire la licitaţia deschisă organizată în data de 12.12.2013 de Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sf. Apostol Andrei” în vederea încheierii unui contract de servicii de management sanitar-spitalicesc. Astfel, am fost interesaţi să aflăm câţi agenţi economici au achiziţionat caiete de sarcini, câţi agenţi economici s-au prezentat la licitaţie, care este numele adjudecatarului, la ce preţ a fost atribuit contractul şi pentru ce perioadă a fost atribuit contractul.
În acest context, am solicitat anunţul de intenţie/participare pentru licitaţia privind atribuirea contractului de servicii de management sanitar-spitalicesc, anunţul de atribuire a licitaţiei, xerocopie a procesului verbal de deschidere a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică la care am făcut referire.

Deşi termenul legal în care puteam primi răspuns la solicitarea noastră s-a scurs, CJC nu ne-a transmis informaţiile cerute. Menţionăm că CJ Constanţa se numără printre autorităţile şi instituţiile publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţiile de interes public. De precizat este şi că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa se află în subordinea CJC.
ZIUA de Constanţa pune la dispoziţia cititorilor solicitările în baza Legii 544 pe care le-a formulat începând cu anul 2013 şi la care nu a primit răspuns, în cadrul unei categorii speciale, intitulate „Lipsă de transparenţă”, categorie ce poate fi accesată pe site-ul ziarului. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că, de la începutul anului 2013 şi până în prezent aceasta este a şasea adresă la care CJC-ul condus de Nicuşor Constantinescu nu a catadicsit să răspundă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 541

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 524

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 558

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 899

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 552

Lista candidaților ADU la Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 805

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 2279

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 718

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1586

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța își depune luni candidatura

28 Apr 2024 735

Termen în dosarul dintre CJ Constanța și o firmă din București

28 Apr 2024 362

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 611

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 676

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779