Aylin Cadîr ne invită la teatru Se pregăteşte de o nouă premieră, Incognito, de Nick Payne!

  • Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs, actorii Teatrului Naţional, Monica Davidescu, constănțeanca Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea şi Lari Giorgescu interpretează peste 20 de roluri.

Cinci oameni pasionați s-au apucat să facă un spectacol. Apoi lumea intreaga a intrat în “stare de urgență”. Cei cinci au continuat sa repete în limitarile impuse de situatie. Pentru prima oara in viețile lor au încercat experiența repetițiilor de lectură a textului pe Skype și timp de două luni au aprofundat acest text extrem de complex și incitant al domnului Nick Payne. Și, ușor ușor s-au mutat la teatru și au inceput “să se miște”.

Cei cinci au avut o vizionare si increderea oarba pe care au avut-o unul in celalalt și în textul domnului Payne a fost confirmata.

Și, iata-ne cu două săptamani înainte de premiera și cu probleme precum “cum să arate afișul?”.

Pe datele de 15, 16, si 17 octombrie @larigiorgescu , @ovidiucuncea , @monica_davidescu_ , @zsukozsi si cu mine va asteptam la sala Atelier a @tnb.ro la premiera spectacolului “Incognito” de Nick Payne. 

• poza e cu mâinile noastre si inelul care ne va aminti mereu de aceste repetiții. #alittlecheesy but 
• voi reveni cu mai multe informații despre spectacol pentru doritori, este postarea de pe pagina de socializare a lui Aylin Cadîr.

Sursa foto: Facebook/ Aylin Cadîr

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actrița constănțeancă Aylin Cadîr împlinește 36 de ani

16 Dec 2021 3161

Condiții de pandemie Aylin Cadîr le citește fanilor de acasă. Ce poezie a ales de această dată (video)

15 Mar 2021 1939

Aylin Cadîr, despre autoarea de care îi place „O mega “stocăresc” în ultima vreme“ (video)

07 Mar 2021 2102

Aylin Cadîr, mesaj de 1 Martie pentru toate femeile (video)

01 Mar 2021 2143

Aylin Cadîr, surpriză pentru fani de Ziua Îndrăgostiților (video)

14 Feb 2021 3293

Cunoscuta artistă Aylin Cadîr, la ceas aniversar

16 Dec 2020 2382

Poze inedite din copilăria vedetelor constănțene! Cum arătau când erau și ele copii (galerie foto)

14 Aug 2020 2565

Uber ajunge în Constanța Aylin Cadîr este primul utilizator care a încercat Uber în Constanța

25 Jun 2020 2324

Cunoscuta actriţă Aylin Cadîr, mesaj pentru Dobrogea. “Sunt mândră că sunt dobrogeancă” (VIDEO)

22 Nov 2018 3516

Știați că...? Astăzi, artista constănțeancă Aylin Cadîr împlinește 32 de ani

16 Dec 2017 1936

Constănțeanca Aylin Cadîr a devenit mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru bebeluș

07 Nov 2017 5869

Este ziua de naştere a actriţei Aylin Cadîr

16 Dec 2016 3560

Doi artiști celebri din Constanța își aniversează ziua de naștere. Despre cine este vorba și câți ani fac

16 Dec 2015 4820

Artista constănţeancă Aylin Cadîr a devenit mamă

05 Sep 2015 2895

Actriţa constănţeană Aylin Cadîr și-a serbat, azi, ziua de naștere

16 Dec 2014 3209