Mirel Rădoi, selecţionerul Naţionalei României, îşi serbează astăzi ziua de naştere

 
  • Înainte de echipa naţională de seniori, Rădoi a fost selecţionerul reprezentativei de tineret a României, cu care a disputat semifinala la Campionatul European din 2019.
 
Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, îşi serbează astăzi ziua de naştere, fostul fotbalist ajungând la 40 de ani.

Născut la Drobeta Turnu-Severin pe 22 martie 1981, Rădoi a efectuat junioratul la clubul local, apoi a jucat la echipele Extensiv Craiova, Steaua, Al-Hilal, Al Ain, Al-Ahli şi Al-Arabi.

La echipa naţională a României are 67 de selecţii şi două goluri.

Mirel a evoluat ca fundaş central, mijlocaş defensiv sau fundaş dreapta, la Steaua putând şi banderola de căpitan şi fiind un jucător exponenţial, membru al generaţiei UEFAntastice.  
  
Înainte de echipa naţională de seniori, a fost selecţionerul reprezentativei de tineret a României, cu care a disputat semifinala la Campionatul European din 2019. De asemenea, ca antrenor a activat şi la FCSB.

Luni, 15 martie, selecţionerul a primit rezultat pozitiv la testarea COVID. Mirel Rădoi este asimptomatic, însă nu poate fi prezent la reunirea oficială a tricolorilor.

FRF a anunţat că implementarea programului de pregătire a început, astfel, prin ceilalți membri ai staff-ului tehnic, dar sub coordonarea selecționerului, conectat la toate activitățile lotului. 

Mirel Rădoi ar putea fi pe banca naționalei la partida cu Macedonia de Nord, de joi, 25 martie, dacă se va negativa până atunci. Îl așteptăm cu sufletul la gură alături de noi, îi urăm sănătate și vom reveni cu informații despre situație, a fost mesajul Federaţiei.

 
Cu ocazia zilei de naştere a lui Mirel Rădoi pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Fotbal au fost publicate mai multe mesaje de felicitare din partea tricolorilor.

Sursa foto: frf.ro

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia, victorie în amicalul cu Naţionala României

06 Jun 2021 1743

Naţionala României, o nouă înfrângere. Georgia a câştigat amicalul de la Ploieşti

02 Jun 2021 2345

România, învinsă de Germania în preliminariile Campionatului Mondial

28 Mar 2021 2051

Foşti jucători ai FC Viitorul, în lotul României pentru primele trei meciuri din preliminariile Mondialului

17 Mar 2021 1835

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de fotbal, confirmat pozitiv cu COVID-19

16 Mar 2021 1731

România - Belarus 5-3, după ce tricolorii au condus cu 5-0. Oaspeții au ratat și un penalty!

11 Nov 2020 2554

Valentin Cojocaru, de la FC Viitorul, convocat la Naționala de Seniori

04 Nov 2020 2719

UPDATE Naționala României, victorie mare cu Austria, în deplasare, în Liga Națiunilor! Tricolorii, pe locul întâi în grupă

07 Sep 2020 2873

România, egalată pe final de Irlanda de Nord, care juca din minutul 39 în inferioritate numerică

05 Sep 2020 3345

Astăzi a fost semnat contractul Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei Naționale a României

27 Nov 2019 967

Comitetul Executiv al FRF a aprobat numirea lui Mirel Rădoi în funcția de selecționer al echipei naționale

26 Nov 2019 886

Mirel Rădoi, propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al primei reprezentative

25 Nov 2019 1693

„Câteodată, ca să câștigi, trebuie să și riști“ Cine crede Gică Hagi că va fi noul selecționar al Naționalei României, după Cosmin Contra

23 Nov 2019 1711

UPDATE Tricolorii mici joacă luni pentru calificarea în semifinalele Campionatului European. Hai, România! (galerie foto)

24 Jun 2019 1831

Ianis Hagi, declarații după victorie - „Gândul nostru a fost să câştigăm meciul; avem energie în continuare”

21 Jun 2019 1503