ANPDC cere rapoarte anuale despre imobilizarea copiilor cu dizabilitati mintale institutionalizati

Imobilizarea copiilor cu dizabilitati mintale din centrele de plasament va trebui sa respecte anumite reguli, iar directiile judetene pentru protectia copilului vor trebui sa trimita rapoarte anuale Autoritatii Nationale pentru protectia Drepturilor Copilului, potrivit unui proiect de ordin. Ordinul, supus dezbaterii publice pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), urmareste instituirea unor garantii cu privire la respectarea tuturor drepturilor copiilor cu handicap care beneficiaza de servicii sociale oferite de institutii de tip rezidential si asigurarea protectiei acestora impotriva abuzurilor care ar putea da nastere unor consecinte deosebit de grave asupra dezvoltarii lor fizice si psihice. Potrivit referatului care insoteste ordinul secretarului de stat de la ANPDC, reglementarea generala a modului de aplicare a procedurilor de contentionare si de izolare a persoanelor cu tulburari psihice nu prevede criterii sau masuri specifice pentru cazurile in care acestea sunt aplicate copiilor cu handicap care se afla in institutiile care ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap. "In acest sens, elaborarea Ordinului comun privind reglementarea procedurilor de contentionare si de izolare aplicate copiilor/tinerilor aflati in institutiile care ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap, al secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si al ministrului Sanatatii Publice, vizeaza masurile specifice de aplicare a procedurilor de contentionare si de izolare in situatia copiilor de varste mici/a adolescentilor/tinerilor care beneficiaza de o masura de protectie speciala in servicii rezidentiale si necesita aparare de propriile actiuni autoagresive sau pentru care este necesara aplicarea acestor proceduri din nevoia de aparare a celor care se afla in preajma lor", se arata in referat. Potrivit ordinului, contentionarea sau izolarea poate fi aplicata limitativ, temporar, adaptat manifestarilor si numai in cazurile in care este necesara apararea copilului de propriile actiuni, care l-ar putea rani pe el sau pe ceilalti. De asemenea, o astfel de masura poate fi aplicata doar in situatiile in care aplicarea unor masuri mai putin restrictive nu a avut ca efect ameliorarea starii de criza. Potrivit documentului, medicul specialist este cel care trebuie sa faca o recomandare scrisa de aplicare a procedurii contentionarii, aceasta putand fi realizata doar in urma evaluarii medicale a copilului si a anamnezei realizata pe baza documentelor existente in dosarul medical. In cazul recomandarii procedurii contentionarii fizice este obligatorie existenta la dosarul medical individual al copilului cu handicap a unei descrieri a comportamentului, care a stat la baza deciziei de contentionare, notarea interventiilor celor mai putin restrictive care au fost aplicate si s-au dovedit ineficiente, o descriere a modalitatilor practice de contentionare/izolare, cu mentionarea riscurilor de vatamare fizica si a consecintelor in plan emotional asupra copilului, precum si o evaluare trimestriala a nevoii de contentionare si de intrerupere a contentionarii. Conducerea institutiei, care ofera servicii sociale pentru copii cu handicap, va fi obligata sa aplice astfel de masuri numai dupa recomandarea scrisa a medicului specialist curant, aceasta decizie trebuind sa fie inscrisa, in cel mult o ora de la aplicare, in Registrul masurilor de contentionare si izolare, cat si in fisa medicala a copilului. Conducerea institutiilor in care se ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap si persoanele care iau decizia de aplicare a procedurii de contentionare fizica raspund pentru corectitudinea inregistrarilor facute in Registru si in fisa medicala a copilului/tanarului. "Registrul se creaza obligatoriu, la nivelul fiecarei institutii care ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a ordinului", se arata in anexa care insoteste ordinul. Decizia de aplicare a imobilizarii trebuie sa fie revizuita la fiecare doua ore pentru copiii cu handicap cu varsta cuprinsa intre 9 si 17 ani, sau la fiecare ora, pentru cei in varsta de pana in 9 ani, fiecare revizuire fiind inscrisa in Registru cat si in fisa medicala a copilului. Potrivit anexei, in 30 de zile de la intrarea in vigoare a ordinului, conducerea fiecarei institutii care ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap trebuie sa desemneze, din randul personalului medical, persoanele care urmeaza sa ia decizia de aplicare a acestei proceduri pentru fiecare tura de zi sau de noapte, precum si persoanele care monitorizeaza copilul pe parcursul aplicarii procedurii. Conducerea institutiei sau persoana care ia decizia de aplicare a procedurii de imobilizare trebuie sa informeze si sa obtina, in termen de maxim o ora de la initierea procedurii, acordul verbal sau scris al medicului specialist curant. "In cazul acordului verbal, acesta este urmat de o confirmare in scris a medicului specialist curant. Acordul cuprinde urmatoarele elemente interventiile nerestrictive aplicate anterior deciziei de contentionare, motivul, durata, tipul de contentionare fizica/izolare si locul in care se va realiza contentionarea fizica/izolarea", se mai arata in documentul supus dezbaterii publice. Daca medicul specialist care aproba procedura de contentionare fizica nu este medicul specialist curant al copilului, acesta va trebui contactat cat mai curand posibil, acesta fiind obligat sa realizeze o evaluare a starii de sanatate din punct de vedere fizic si emotional, nu mai tarziu de doua de ore, de la initierea procedurii. "Conducerea institutiei/persoana care ia decizia de aplicare a procedurii de contentionare fizica/izolare din fiecare tura reevalueaza starea copilul la finalul perioadei de o ora, respectiv 2 ore de contentionare fizica/izolare si, daca se impune utilizarea in continuare a procedurii, va contacta medicul specialist curant in vederea obtinerii acordului verbal pentru extinderea cu o perioada de timp care nu va fi nu mai mare decat cea din acordul initial", potrivit proiectului. Daca si cea de-a doua perioada de contentionare s-a dovedit ineficienta, trebuie solicitat serviciul de ambulanta, pentru stabilirea in continuare a conduitei terapeutice. Medicul de pe ambulanta, realizeaza o reevaluare a starii de sanatate in vederea stabilirii deciziei de continuare a imobilizarii si isi exprima in scris acordul pentru aplicarea procedurii. Daca medicul de pe ambulanta decide ca se impune spitalizarea, copilul este insotit de catre o persoana angajata a institutiei. Daca imobilizarea minorului este necesara de mai mult de trei ori intru-un interval de 30 de zile, este obligatorie efectuarea unei reevaluari clinice, medicale si psihologice a copilului. Potrivit documentului, aflat in dezbatere publica, procedura imobilizarii se aplica sub stricta monitorizare, iar personalul responsabil trebuie pregatit in prealabil in vederea dobandirii de competente specifice. Specialistii care lucreaza cu astfel de copii trebuie sa fie in masura sa urmareasca, prin observarea constanta a copilului, mai multe aspecte, precum aplicarea adecvata a tehnicilor de contentionare, aspectul pielii la fiecare 15 minute, circulatia, mobilitatea articulatiilor, prezenta eventualelor senzatii de disconfort, la fiecare 15 minute, capacitatea de miscare. De asemenea, la fiecare ora minorul trebuie sa fie repozitionat, iar legaturile slabite. De asemenea, trebuie monitorizata hidratarea, hrana, toaleta la fiecare 30 minute, semnele vitale ori de cate ori este cazul, iar personalul insarcinat cu monitorizarea va raporta imediat eventualele simptome anormale catre conducerea institutiei. faptul ca, in timpul utilizarii procedurii de contentionare fizica, trebuie asigurata respectarea drepturilor copilului si in mod deosebit a dreptului la respectarea personalitatii si individualitatii, a dreptului la protejarea imaginii publice, dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept, dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale, a demnitatii si starii de bine a acestuia. "Protejarea intimitatii si demnitatii copilului/tanarului este asigurata prin utilizarea unor perdele/jaluzele pentru a limita campul vizual a celorlalte persoane pe perioada in care copilul in cauza este contentionat fizic/izolat, iar aplicarea acestei proceduri exclude utilizarea catuselor sau a altor instrumente restrictive utilizate de organele legii pentru arestare, detentie si motive de siguranta publica. In aplicarea procedurii de contentionare fizica/izolare se vor utiliza materiale cu textura moale, fasa medicala", potrivit documentului. Copii si familiile acestora trebuie sa fie informati, inainte, asupra existentei posibilitatilor de utilizare a tehnicilor de contentionare fizica/izolare, aplicarea procedurii trebuind sa fie discutata cu minorul raportat la varsta si de gradul de intelegere al acestuia. Potrivit proiectului, copilul trebuie sa fie sprijinit sa se recupereze fizic, psihic si emotional, dupa experienta aplicarii procedurii de imobilizare. Conducerea institutiilor care ofera servicii sociale pentru copiii cu handicap, va fi obligata, daca proiectul va fi aprobat in forma actuala, sa transmita trimestrial, Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului situatia cuprinzand masurile de contentionare fizica/izolare aplicate in perioada de raportare, acestea, la randul lor, fiind obligate sa transmita Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului un raport anual, in luna martie, privind masurile stabilite pentru promovarea si apararea sanatatii mintale, prevenirea si tratamentul tulburarilor psihice in institutiile care ofera servicii pentru copiii cu handicap. Copiii aflati in ingrijire la asistentii maternali profesionisti si inscrisi la medicul de familie sunt exceptati de la aplicarea procedurilor prevazute de acest ordin.

Scris de: {autor}MFX{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1373

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 918

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 879

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 922

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 946

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3757

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2709

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164