28 May, 2018 22:37
2253
"Dragnea a administrat această criză maximum de bine faţă de ce putea face. Dragnea, în momentul de faţă, nu are decât o soluţie, să limiteze pagubele. Limitarea pagubelor înseamnă să vorbească cu toţi cei susceptibili de a pleca după Ponta. Pentru că la el problema nu e că nu rămâne cel mai mare partid, tot cel mai mare partid parlamentar rămâne, problema e că rămâne fără majoritate. Cu cât se adânceşte această lipsă de voturi, cu atât devine mai dependent de UDMR, iar UDMR-ul are Ţinutul Secuiesc în Senat. Sunt curios cum votează mâine", a declarat Traian Băsescu într-o emisiune la TVR.
"La orice parlamentar plecat, iei câte un gol, Ponta e în avantaj, iar vorbele nu ţin loc de voturi", a precizat liderul PMP.
"Moţiunea - asta i-ar închide orice posibilitate să mai revină în PSD. E un război între doi oameni de proastă calitate umană. Nu spun că Ponta n-ar avea verbul la el, nu spun că Dragnea nu e capabil să primească şi, la rându-i, aşa unsuros, să dea replici. (...) Trebuie văzut ce înţelege Ponta prin opoziţie, după părerea mea este mai degrabă o bătălie pentru putere. Opoziţie la Dragnea, nu la curentul socialist pe care el, de bună seamă, îl susţine, chiar a anunţat că va fi un partid de centru-stânga, un politician de centru-stânga. Aici e vorba de bătălia dintre doi oameni de proastă calitate umană, amândoi, în mod egal şi, credeţi-mă, sunt unul care îi cunoaşte. (...) Adică în relaţia cu apropiaţii lor nu au principii, ci au doar interese, îi folosesc, după care, bună ziua! E un cerc în jurul tău cu care nu faci acest lucru", a arătat Traian Băsescu.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: