Consilierii lui Mazare, abonati la robinetul cu bani al Primariei si CJC

cap_3.jpgO firmă printre ai cărei cenzori supleanţi se numără şi consilierul municipal PSD George Vişan a încheiat recent un contract bănos cu municipalitatea # Colegul său, Daniel Georgescu, este director la o altă firmă de IT, care a încasat zeci de miliarde din colaborarea cu CJC

Recent, Primăria Constanţa a organizat o licitaţie pentru selectarea unei firme care să se ocupe de întreţinerea echipamentelor de reţea şi tehnică de calcul ale instituţiei. Zis şi făcut. Aşa cum ne-am obişnuit deja, contractul a fost câştigat şi de această dată de cine trebuie.

Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, serviciul de mentenanţă (întreţinere şi reparaţii) pentru echipamente de tehnică de calcul - calculatoare, imprimante, copiatoare, fax-uri şi echipamente de reţea - a fost atribuit firmei CG&GC Intelligent Technology SA (CG&GC IT) din Bucureşti, pe 4 ianuarie 2008. Societatea bucureşteană se va ocupa de întreţinerea tehnicii de calcul a primăriei pe o perioadă de un an. Valoarea estimată a contractului coincide cu cea finală şi este de 336.134,45 lei fără TVA, adică municipalitatea va vira în contul societăţii 3.999.999.955 lei vechi.

Vişan, actual cenzor, fost asociat

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, societatea comercială îi are ca asociaţi pe Cornel Liviu Giurgea, cu 48,5% părţi sociale, pe Tatiana Claudia Giurgea, cu 41,5 %, şi pe Leering Leo Bartholomeus Johannes, cu 10%. Interesant este faptul că printre cenzorii societăţii se numără şi consilierul local municipal al Constanţei George Gabriel Vişan. El a fost numit cenzor supleant în 2004, pe o perioadă de cinci ani, astfel încât mandatul său expiră în 2009. Şi mai interesant este faptul că, potrivit Monitorului Oficial, la Adunarea Generală extraordinară din 24.07.2006, ţinută la sediul social din Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 121, echipa de asociaţi era cu totul alta. Mai exact, alături de Giurgea Cornel-Liviu, care deţinea 41,5 % din capitalul social, Giurgea D. Tatiana Claudia, cu 41,5 %, Leering Leo Bartholomeus Johannes, cu 10 %, Makai Z. Florian, Oravet I. Carol Adrian, Meteşan Gh. Gheorghe, Iancu I. Florin, Mihăilă S. Cătălina şi Moţăţăianu Gh. Sandu, fiecare cu câte 1% din capitalul social, îl regăsim şi pe actualul consilier local şi cenzor supleant al firmei, George Gabriel Vişan. Ca şi ultimii enumeraţi, şi Vişan deţinea tot 1 % din capitalul social.

Miliarde de la CG&GC IT pentru consilierul Vişan

Potrivit declaraţiei de avere pe 2008, postată pe site-ul Primăriei Constanţa, consilierul municipal George Gabriel Vişan a încasat un venit anual de 326.534 lei de la SC CG&GC Intelligent Technology SA. L-am contactat telefonic pe consilierul municipal George Gabriel Vişan pentru a afla a-i cere detalii despre afacerea parafată cu Primăria Constanţa de firma la care este cenzor supleant şi al cărei asociat a fost în trecut. La telefon ne-a răspuns secretara sa, care, după ce ne-am prezentat, ne-a comunicat că Vişan lipsea din birou şi că îşi uitase telefonul mobil în instituţie. „O să-i transmit să vă sune", a adăugat vocea de la capătul firului. George Vişan nu ne-a contactat însă.

Aşadar, având în vedere că Vişan este cenzor al firmei CG&GC Intelligent Technology SA, de la care încasează venituri anuale frumuşele, am putea spune că banii proveniţi de la municipalitatea constănţeană alimentează, indirect ce-i drept, şi buzunarul său. Se pare că Vişan are o relaţie foarte bună cu conducerea grupului CG&GC, de vreme ce, potrivit declaraţiei sale de avere, a împrumutat în 2006, de la una dintre firmele membre ale CG&GC Group, suma de 9.000 euro. De precizat că debitul este scadent în 2009. Potrivit paginii web a firmei, CG&GC Group este compus din CG&GC Intelligent Technology SA, CG&GC Leasing şi OnLineMedia.

 Altă firmă de IT prosperă

George Gabriel Vişan nu este singurul consilier municipal care colaborează cu municipalitatea constănţeană. Colegul său, social-democratul Daniel Georgescu, este director al SC Expertissa Constanţa SRL. Firma condusă de pesedistul Georgescu a făcut afaceri pe bandă rulantă cu Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), furnizând echipamente IT în valoare de zeci de miliarde de lei vechi. Expertissa a asigurat atât computere pentru şcolile din judeţ, în baza programului de informatizare a mediului rural, iniţiat de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, cât şi pentru instituţia judeţeană. Firma are sediul la parterul Hotelului Astoria, din centrul oraşului, cunoscut drept cartierul general al PSD, imobilul respectiv găzduind şi sediul PSD Constanta. Tot firma reprezentată de consilierul PSD Georgescu s-a ocupat, în ultimi doi ani, şi de furnizarea produselor de papetărie distribuite de CJC colaboratorilor şi angajaţilor la sfârşit de an.

{mos_ri:Primarie,CJC}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cetateanul turmentat

25 Apr, 2009 19:28

Am citit in oficiosul PSD un articol induiasator despre sectia de chirurgie cardiaca a SCJU. CRED CA ACEASTA SECTIE ASCUNDE UN TUN FINANCIAR A existat un studiu de fezabilitate? Cum sa construiesti sectia fara participarea ministerului.Si daca Nicolaescu i-a persecutat de ce Bazac nu i-a bagat in program? S-au analizat costurile ingrijirii bolnavilor? Pentru ca sumele vehiculate depasesc costurile medii ale celorlalte clinici de chirurgie cardiaca din tara; deci sectia nu este competitiva; Si istoricul ei este interesant: intai a venit un chirurg dubios pe nume Patrut si dupa venirea lui s-a facut sectia. Deci nu exista o sectie care avea nevoie de personal, ci un chirurg care avea nevoie de o sectie. Este o sectie facuta pentru un singur om. A cerut cineva referinte despre trecutul lui Patrut? De ce a plecat si de la Fundeni si de la spitalul militar? Ce rezultate a avut acolo? A fost bagat si pe acolo in afaceri dubioase? Oare ce parere are profesorul Tintoiu?

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 533

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 480

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 950

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 587

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 773

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 434

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 523

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 484

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 773

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 733

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 865

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 787

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 996

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 723

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 675