Crin Antonescu, aşteptat la ConstanţaDragomir - „20.000 de oameni la mitingul organizat de USL la Constanţa!"

Astăzi, de la ora 19.00 , în Piaţa Far, USL va organiza un miting împotriva lui Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României. Copreşedintele USL Constanţa, Gheorghe Dragomir (PNL), a precizat că la eveniment sunt aşteptaţi peste 20.000 de susţinători ai demiterii lui Traian Băsescu, atât din judeţul Constanţa, cât şi din localităţile limitrofe. „Va fi un miting paşnic, bine organizat şi pe această cale dorim să-i încurajăm pe constănţeni să se prezinte la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Băsescu", a precizat Gheorghe Dragomir.

Reamintim că, în această săptămână, Curtea Constituţională a decis că va fi nevoie ca la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu să se prezinte 50% plus unu dintre alegători pentru ca scrutinul să fie validat. Traian Basescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României cu 258 de voturi (mult mai mult decât minimul necesar de 217), după ce USL şi-a atras suportul parlamentarilor UNPR, UDMR şi al minorităţilor naţionale. Traian Băsescu va merge la referendum unde cetăţenii vor alege dacă va fi demis sau va rămâne în funcţia de preşedinte.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

DANIEL

13 Jul, 2012 19:49

Nu inteleg de ce mitingurile USL sunt anti, cand ar trebui sa fie pentru. Adica pentru solutii de redresare a tarii, nu de distrugere. Dar se pare ca singurul plan de masuri ale acestui USL, este anti. Deocamdata este anti tara. Apropo, dle Dragomir, observ ca minciuna este la moda in USL, pentru ca in loc de circa 3000 de insi, adusi din tot judetul, cati au fost in Piata Far,dumneata spui 20.000 iar seful dumitale, interimarul Antonescu, chiulangiul tarii, a spus ca la Constanta sunt 30.000 de insi care striga "Jos Basescu".

Articole asemanatoare

Protest de amploare a sindicaliștilor BNS în fața Guvernului. Ce a precizat premierul Marcel Ciolacu

11 May 2024 727

Miting de protest al polițiștilor locali în fața Guvernului României! Ce revendicări au

08 May 2024 520

Mii de persoane protestează împotriva premierului ungar Viktor Orban într-un fief al partidului de guvernământ

05 May 2024 620

Miting la Constanța al refugiaților ucraineni la doi ani de la începerea războiului Rusia-Ucraina (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 1315

Miting al refugiaților ucraineni la Constanța!

20 Feb 2024 1043

Mitingul societății civile în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului nu a mai avut loc. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

12 Feb 2024 711

Manifestările programate la Constanța în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului, anulate

10 Feb 2024 708

Îndemn al ÎPS Teodosie pentru organizatorii mitingului în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului. Ce le-a cerut înaltul ierarh

10 Feb 2024 820

Ce spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului despre mitingul organizat în municipiul Constanța în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului

08 Feb 2024 1010

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 829

Zeci de jurnaliști reținuți la Moscova, în urma unui protest al soțiilor soldaților trimiși în Ucraina

03 Feb 2024 752

Sute de agricultori portughezi s-au alături mişcării de protest a colegilor europeni, blocând mai multe șosele

01 Feb 2024 819

Organizaţiile profesionale ale fermierilor nu au organizat nicio manifestaţie

11 Jan 2024 700

Protest al grefierilor protest la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție! Ce revendicări au sindicaliștii

04 Dec 2023 804

Sindicatul Poșta Română Constanța protestează în fața Prefecturii Județului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Dec 2023 2636