Declaratii de avere Constanta

Dănuţ Culeţu şi Mădălin Voicu şi-au depus declaraţiile de avere Deputaţi fără case şi terenuri, dar cu bijuterii de 40.000 de euro (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, dar şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013. Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, până la acest moment, dintre cei 14 deputaţi de Constanţa, doar doi au făcut acest lucru: deputatul FC Dănuţ Culeţu (FC) şi deputatul Mădălin Voicu (PSD).
 
Deputatul Colegiului 9, Dănuţ Culeţu, şi-a completat noua declaraţie de avere pe data de 27 mai. Potrivit documentului disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor, parlamentarul constănţean nu deţine niciun teren şi nicio clădire. De asemenea, Dănuţ Culeţu nu se poate lăuda cu bunuri mobile şi nici cu bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5.000 de euro.
Aşa cum reiese din declaraţia de avere, deputatul FC Dănuţ Culeţu pare extrem de modest. Nu are conturi şi depozite bancare, nici plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate. Deputatul Colegiului 9 are, în schimb, datorii: un împrumut de 50.000 de euro contractat în 2007 de la BRD Groupe Société Générale, scadent în 2017, şi unul contractat în 2011, de la Marfin Bank, în valoare de 6.500 de euro, scadent în 2016.

În ceea ce priveşte veniturile, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, Culeţu a realizat, în calitate de deputat, o indemnizaţie de 58.908 lei. De la Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa, parlamentarul a încasat un salariu de 7.999 de lei, în vreme ce, de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa, a avut un venit de 2.844 de lei. Soţia sa, Elisabeta Culeţu, a avut o pensie de 8.000 de lei.
Deputatul Mădălin Voicu şi-a completat declaraţia de avere pe data de 5 mai 2014. La fel de modest precum Dănuţ Culeţu, deputatul Colegiului 10 nu deţine terenuri, clădiri şi nici bunuri mobile. Social-democratul are însă bijuterii de familie în valoare de 40.000 de euro.
Mădălin Voicu nu are credite şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe. Spre deosebire de Culeţu, Mădălin Voicu nu are datorii.
În anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, deputatul de Constanţa a avut o indemnizaţie parlamentară în valoare de 60.372 de lei. De asemenea, Mădălin Voicu a realizat venituri din activităţi independente (diverse colaborări) care se ridică la 40.000 de euro pe an.
Facem menţiunea că este foarte posibil ca şi alţi deputaţi de Constanţa să îşi fi depus noile declaraţii de avere. La ora actuală însă pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor figurează doar cele mai sus menţionate.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia nu este definitivă Culeţu şi Mitroi, achitaţi pentru abuz în serviciu

24 Jun 2019 1687

Prestează sau nu, cheltuieli fac. Cât costă, lunar, un deputat (documente)

15 Aug 2016 3388

PNL Constanța în pierdere în 2015

29 Dec 2015 2596

Mandate de parlamentar …pierdute

24 Dec 2015 978

Împătimiţi ai tenisului Dănuţ Culeţu şi Adrian Mihălcioiu, la fileu la Campionatul Internaţional al veteranilor (galerie foto)

20 Aug 2015 3007

Primul parlamentar de Constanţa din actuala legislatură care ia această decizie Culeţu renunţă la mandatul de deputat

02 Apr 2015 1508

UPDATE. „Nu vreau să fiu o ţintă“ Dănuţ Culeţu demisionează din funcţia de deputat

01 Apr 2015 2177

Fostul prefect al judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, trimis în judecată

06 Jan 2015 1744

Deputatul Dănuţ Culeţu, la ceas aniversar

16 Sep 2014 1310

Declarație de presă Prim-vicepreședinte PDL Constanța, deputat Dănuț Culețu

04 Sep 2014 897

Atac dur la adresa premierului lansat de prim-vicepreședintele PDL Constanța Dănuţ Culeţu

04 Sep 2014 1146

Dănuț Culețu, Mihai Lupu și Septimiu Bourceanu vor face, mâine, declarații de presă

28 Aug 2014 1544

Pentru prima dată în public, de când „s-au luat cu acte“ Alianţa Creştin-Liberală Constanţa, momentul întâiului bilanţ

23 Aug 2014 1868

ACL Constanţa, prima întâlnire cu presa

22 Aug 2014 1507

Culeţu a desemnat candidatul şi mandatarul financiar pentru alegerile parţiale locale Forţa Civică merge pe mâna ginerelui fostului viceprimar de la Rasova

08 May 2014 1219