Directorii care nu au dat concurs vor fi schimbaţi. Se schimbă garda la instituţiile deconcentrate!


Schimbarea Guvernului va conduce la schimbări în rândul conducerilor instituţiilor deconcentrate din Constanţa. Pe mesele miniştrilor din cabinetul Orban au ajuns deja o serie de propuneri pentru instituţiile unde se impune schimbarea de urgenţă a şefilor de deconcentrate.


Există şi situaţii unde deja s-au făcut schimbările. La conducerea Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord (EFOSAN), unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, a fost numit dr. Anatoli Eugen Covaleov, la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Bogdan Moroşan a fost numit în funcţia şef adjunct Inspecţie Fiscală, iar la Direcţia Sanitar-Veterinară, interimar este dr. Ion Țolea. Acesta va deţine temporar postul, liberalii urmând să facă o propunere ministrului de resort.


Pentru Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, propunerea este Marinel Ciobanu, actual director economic în cadrul instituţiei, la conducerea Casei Judeţene de Pensii s-ar putea întoarce Carmen Răducu, iar zilele lui Marian Râşnoveanu la Garda de Mediu sunt numărate.


Dacă liberalii au liber la propuneri pe mai multe paliere şi urmează să facă şi pentru instituţii precum ANR, APC, CAN, formaţiunile ALDE şi PMP ar putea să primească prin negociere politică, urmare a susţinerii moţiunii de cenzură câteva posturi la nivelul instituţiilor. O variantă de lucru rămâne şi unul dintre cele două posturi de subprefect ale judeţului Constanţa.


Cu toate că preşedintele ALDE Constanţa, senatorul Ion Popa, spune că nu ştie că formaţiunea sa ar fi la guvernare, surse liberale ne-au declarat că formaţiunea lui Tăriceanu va putea să facă propuneri pentru funcţia de inspector-şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, funcţie deţinută în prezent, Latif Celzin.


Uniunea Democrată a Turcilor din România şi-ar putea păstra prin negociere postul de subprefect, însă, potrivit informaţiilor noastre, vor trebui să facă o nouă nominalizare. În prezent, postul este ocupat de Şenol Ali.


Şi noul prefect al judeţului Constanţa urmează să fie numit până de Crăciun. Liberalii aveau de ales între George Niculescu şi Silviu Coşa, dar, cel mai probabil, primul dintre ei va fi şi reprezentantul Guvernului în teritoriu. La un moment dat s-a vehiculat că Guvernul Orban l-ar putea păstra ca prefect pe Dumitru Jeacă, însă liberalii îşi doresc omul lor la Prefectură.


În acest moment, singurii directori aflaţi la adăpost de tăvălugul schimbărilor sunt cei care au dat examen pe post, cu condiţia însă să-şi fi îndeplinit şi indicatorii de performanţă. O astfel de situaţie este la Direcţia de Sănătate Publică, unde dr. Constantin Dina este titular pe post.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce se întâmplă cu cei din fruntea instituţiilor subordonate ministerelor, în lipsa unui guvern

12 Oct 2019 972

Ce modificări aduce Codul Administrativ. Se revizuiesc majorităţile necesare pentru adoptarea hotărârilor consiliilor locale şi judeţene

03 Jun 2019 2110

Problemele judeţului Utilajele de deszăpezire şi integrarea pe piaţa muncii a rromilor

25 Nov 2016 1874

Litoral TV Descentralizare de tip PSD

01 Nov 2013 1431

Ce schimbare ar putea aduce procesul de regionalizare Institutiile deconcentrate cu rol de executie ar putea trece de la ministere la consiliile judetene

27 May 2013 2050

Femeile de la şefia deconcentratelor constănţene

14 Jan 2013 4563

Cu implicarea primarului Gheorghe Hânsă Transportul gratuit Cernavodă - Medgidia se va face săptămânal

13 Jul 2012 2080

Mihai Petre, în direct la Radio Sky şi la Litoral TV

10 May 2012 1075

Gigi Chiru, live la Radio Sky şi la Litoral TV

09 May 2012 987

BPJ extins la sediul PDL

02 Feb 2012 1150

Palaz „Nu vreau ca simbolul Constanţei să aibă soarta Continentalului”

03 Aug 2011 919

Jurnalul de Constanţa Pedeliştii au dat un respiro directorilor de deconcentrate

11 Jul 2011 1078

Directorii PDL nu mai sunt evaluaţi astăzi

08 Jul 2011 969

Directorii PDL nu mai sunt evaluaţi astăzi

08 Jul 2011 1109

Directorii susţinuţi de PDL, invitaţi permanent la şedinţele de partid

02 Jul 2011 1279