Elevii navodareni - actori, dansatori si spectatori

Scena Casei de Cultură „Pontus Euxinus" din oraşul Năvodari a fost, ieri, gazda unui spectacol inedit, prezentat de elevi din localitate.

Pe parcursul câtorva ore, elevii Şcolii nr.1 din  Năvodari, care au frecventat cursurile de dans modern şi de societate, precum şi cursurile de teatru, oferite de Clubul Elevilor şi de Casa de Cultură „Pontus Euxinus" din localitate, au urcat pe scenă pentru a demonstra ce au învăţat. Spectatori le-au fost colegii de şcoală, prietenii şi familiile, spectacolul încadrându-se în programul demarat de administraţia publică locală, ce are ca scop redarea Centrului Cultural năvodărenilor.
Prestaţia micilor actori şi dansatori a fost răsplătită cu ropote de aplauze, deşi emoţia primului contact „cu scândura" şi-a spus de câteva ori cuvântul. Spectacolele oferite gratuit năvodărenilor vor continua luna aceasta. Mâine va fi rândul elevilor Şcolii nr. 3 din localitate, care au pregătit o scenetă pe care o vor prezenta, în premieră, năvodărenilor şi în cadrul unor manifestări de gen din ţară, printre care şi un concurs ce va avea loc la Baia Mare. Tot pentru încurajarea actului cultural şi pentru apropierea copiilor de adevăratele valori culturale, Teatrul de Păpuşi „Guliver" din Galaţi va veni la Năvodari pentru a susţine o reprezentaţie, în data de 27 aprilie, pe scena Centrului Cultural. În cadrul acesteia va fi prezentată şi piesa de teatru „Sânziana şi Pepelea", spectatorii invitaţi fiind 900 de elevi ai celor trei şcoli din localitate.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1054

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 766

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 394

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 312

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2097

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1885

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 693

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1043

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 693

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 715

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1143

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 997

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 820

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 845

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 989