Gheorghe Dragomir se declara multumit de noul statut PNL

Proiectul noului statut al PNL care va fi adoptat de Congres cuprinde modificari atat in structura de conducere, cat si in disciplina de partid. Ca sa nu mai existe posibilitatea unei noi "revolte", gen "Platforma de la Pitesti", se adauga la obligatiile membrilor partidului si prevederea de a nu se exprima public sau a avea luari de pozitii contrare deciziilor organismelor statutare ale PNL.Presedintele organizatiei judetene a PNL, Gheorghe Dragomir apreciaza ca cel mai important punct care se cerea impus in noul statut a fost realizat. El considera ca alegerea membrilor prin vot uninominal a constituit punctul principal al modificarilor.Impartirea vicepresedintilor pe regiuni este o alta masura laudabila, deputatul constantean afirmand ca acest lucru va duce la responsabilizarea celor care detin aceste functii.Pe de alta parte, si impartirea vicepresedintilor pe cele sapte domenii de activitate este salutara. Gheorghe Dragomir sustine ca acestea vin sa acopere ceea ce nu era foarte bine cuprins in CRN, domeniile acestuia din urma fiind prea asemanatoare ministerelor.Totodata, demnitarul PNL declara ca acest statut se va reflecta foarte bine la viitorul congres ordinar din 2009. Alegerile care vor avea loc atunci vor incepe de la baza la varful partidului. In acord cu noul statut, alegerile locale vor fi primele instituite, apoi Conferintele judetene si terminand cu alegerile pentru functiile centrale.Biroul Politic Central pare putin stufos in acceptiunea lui Gheorghe Dragomir dar, tot dupa spusele deputatului, nu-l va impiedica sa functioneze. In acest mod, hotararile care trebuie luate in regim de urgenta vor fi facilitate, membrii putandu-se intalni mai lesne pentru intrunirea conditiei de vot, jumatate plus unu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 487

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 4138

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 725

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 436

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 658

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 853

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20713

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 566

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 756

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31392

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5489

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 781

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 982

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 810

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2853