Hasotti si Dragomir i-au lasat acasa pe simpatizantii lui Crin

Liberalii vor vota până târziu în această seară. Congresul Extraordinar al PNL, în cadrul căruia se vor vota funcţiile importante din partid îi va ţine treji până la ore târzii în noapte pe reprezentanţii filialelor locale care îşi exercită dreptul la vot şi aleg la această oră un preşedinte între Călin Popescu-Tăriceanu şi Crin Antonescu.

În jurul orei 20.00 votul ajunsese abia la reprezentanţii filialei Timiş. Scrutinul, început la orele 15.00 ar fi trebui să se finalizeze în trei ore. Însă liberalii nu s-au ţinut de program, chiar dacă mai au de bifat şi votul pentru prim-vicepreşedinte. Delegaţia organizaţiei judeţene PNL Constanţa, condusă de liderul ei, deputatul Gheorghe Dragomir, este formată din 42 de persoane. „Din motive de sănătate au lipsit Valentin Şerbănescu şi Gheorghe Drameni, dar ambii au fost înlocuiţi cu alţi colegi", a declarat Dragomir în urmă cu doar câteva ore. Însă, se pare că delegaţia Constanţei mai notează o absenţă, cea a vicepreşedintelui organizaţiei judeţene, Doru Luţac. Chiar dacă fusese validat de delegaţia permanentă judeţeană pentru a participa la Congres, Luţac a fost anunţat în urmă cu două zile că nu va mai face deplasarea în Capitală. Substratul poveştii pare a fi faptul că vicepreşedintelui organizaţiei judeţene s-a declarat de partea lui Crin Antonescu, fapt ce i-a nemulţumit pe Haşotti şi pe Dragomir.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alt constantean

21 Mar, 2009 08:55

Hasotti nu este numai prostituata batrana dar este si proasta si fara caracter. Ca daca era destept si avea educatie stia ca cea mai mare afacere este sa fii corect si cinstit. Cu aroganta-i bine cunoscuta a taiat tot ce a crescut prin jurul lui, lasand sa evolueze numai balariile (de exemplu Dragomir), care nu puteau sa-l ameninte in nici un fel. A pus pe liste la alegeri pe cine a vrut el, fara sa-i pese de rezultatul partidului in judet. Sa speram ca dupa ce-l mai suportam si anii astia 4 nu o sa mai auzim nici de el nici de prea supusul sau Dragomir. Dragomire, du-te ma si pupa-i mana!

joka

21 Mar, 2009 02:00

da. ai dreptate constanteanule. vedea-i-as cu limba scoasa alergand pe stadion si facandu-i campanie lui Crin. ar fi interesant sa aflati cu cine a votat Manea,elefantul, sau Matei zis si CTV.?????

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 357

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 565

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1067

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 707

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 533

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1510

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 895

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 654

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1072

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1458

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1710

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1104

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 874

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 672