Îi paşte opoziţia Nu va mai exista nicio întâlnire. Liberalii, refuzaţi categoric de PMP şi ALDE



Astăzi ar fi trebuit să fie consemnată o negociere la sediul PNL pe marginea formării majorităţii în Consiliul Judeţean Constanţa. Invitaţia către conducerile organizaţiilor judeţene ale Partidului Mişcarea Populară, respectiv ALDE, a fost lansată public de liderul PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. „Miresele“ curtate de liberali au declinat invitaţiile fie prin postări pe reţelele de socializare, fie prin comunicate de presă.
Invitaţia lansată de liberali viza implementarea proiectelor asumate în campania electorală, astfel încât partidele care au concurat în competiţia electorală să-şi respecte promisiunea de dezvoltare şi deschidere a municipiului şi a judeţului Constanţa. 

De asemenea, negocierea viza desemnarea tuturor poziţiilor administrative, atât cele de la nivelul conducerii judeţene (preşedinte şi vicepreşedinţi ai Consiliu Judeţean Constanţa), cât şi de la nivelul celorlalte unităţi administrativ-teritoriale (viceprimari). În scrisoarea trimisă public de Dragomir, liberalii lăsau să se înţeleagă că poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa poate fi ocupată de oricare dintre reprezentanţii celor trei partide de dreapta care vor participa la discuţii, în condiţiile în care, pe 5 iunie, votul constănţenilor a fost covârşitor în favoarea partidelor de dreapta.

ALDE a declinat invitaţia pe Facebook

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele ALDE, senatorul Mircea Banias, îi asigură pe liberali că principala preocupare a liberalilor şi democraţilor este reprezentarea onorabilă a cetăţenilor judeţului Constanţa care le-au acordat încrederea şi voturile lor. „Subscriu la poziţia dumneavoastră că posturile în aparatul Consiliului Judeţean Constanţa contează mai puţin şi că mult mai importantă este bunăstarea cetăţenilor“, mai notează Banias.

Vicepreşedinte ALDE le transmite liberalilor că, oriunde s-ar afla pe viitor, într-o majoritate sau în opoziţie, rezultatul echilibrat al votului exprimat în data de 5 iunie obligă toate partidele să colaboreze. „Vă asigur, domnule preşedinte, că, în situaţia în care, vremelnic, ne vom afla în «tabere» diferite, colegii mei, consilierii judeţeni ALDE, vor demonstra că sunt oameni politici responsabili, care nu vor face diferenţe între iniţiatorii de proiecte benefice pentru locuitorii judeţului Constanţa.

În legătură cu invitaţia fixată de dvs., pentru luni, orele 10.00, la sediul PNL Constanţa, cu părere de rău vă informez că nu îi pot da curs“, a mai scris Banias.

Palaz - „Cum spuneam: liberalii sunt băieţi buni! Au un singur defect: nu se pot ţine de cuvânt“

Preşedintele PMP Constanţa a răspuns printr-un comunicat de presă invitaţiei liberalilor: „În urma speculaţiilor apărute în presă, prin care reprezentanţii Partidului Naţional Liberal vorbesc despre o aşa-zisă alianţă PNL-PMP, facem precizarea că PMP Constanţa susţine crearea unei majorităţi în Consiliul Judeţean alături de PSD şi ALDE, care să ducă la promovarea şi dezvoltarea judeţului Constanţa“. De altfel, Palaz îi aminteşte liderului liberal, Gheorghe Dragomir, că a acceptat deja propunerea PSD de a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, pentru a fi duse mai departe proiectele din programul Mişcării Populare pentru constănţeni.

Totodată, se menţionează că, pe viitor, toţi consilierii PMP vor face o politică pentru constănţeni, şi nu una de blocare a proiectelor Constanţei. De asemenea, printr-o postare pe o reţea de socializare, Palaz susţine: „Cum spuneam: liberalii sunt băieţi buni! Au un singur defect: nu se pot ţine de cuvânt“.

PSD împarte cărţile în Consiliul Judeţean!

Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanţa, întrunit la sfârşitul săptămânii, a hotărât susţinerea lui Dumitru Daniel Learciu (ALDE) şi a lui Claudiu Iorga Palaz (PMP) pentru poziţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Constanţa. Prin stabilirea acestei alianţe, la nivelul judeţului Constanţa, ALDE şi PMP susţin PSD pentru ocuparea poziţiilor de viceprimar în municipiul Constanţa şi la nivelul judeţului, în consiliile locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 327

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 738

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 579

BEC A fost publicat specimenul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024(DOCUMENT)

07 May 2024 606

,,Caravana Europa în fiecare localitate" a ajuns și pe faleza Cazinonului din Constanța (FOTO)

07 May 2024 611

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 738

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 120

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 439

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 573

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 382

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 621

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 973

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 736

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 662

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2728