În județul Constanța PSD Mangalia are un nou sediu. Inaugurarea s-a făcut în prezență mare a membrilor de partid


Sursa foto: Facebook/ PSD  județul Constanța




 
  • Ieri, în prezența mai multor reprezentanți din conducerea Organizației Județene PSD Constanța, aproximativ 100 de membri PSD Mangalia au participat la inaugurarea noului sediu, anunță organizația județeană a PSD Constanța, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
Conform sursei, este o locație modernă, destinată întâlnirilor de lucru, ședintelor de partid, dar deschisă și tuturor celor care-și doresc să se alăture obiectivelor social democraților.
 
Gazda evenimentului, Neculai Tănasă-președintele PSD Mangalia, i-a avut alături pe senatorul Felix Stroe-președintele Organizației Județene PSD Constanța, Ion Dumitrache-președintele Organizației Municipale PSD, Daniel Georgescu-prim-vicepreședinte PSD Constanța, Marilena Dragnea-subprefect, Mariana Gâju-președinte OFSD Constanța, Nicolae Moga-vicepreședinte, Luminița Vlădescu-președinte PSD Medgidia, Violeta Strugariu-președinte PSD Poarta Albă, Elena Drăgoi-secretar executiv OFSD, Ana Malciu- secretar executiv TSD, Mihai Feodorof-viceprimar Limanu.
 
În cadrul ședinței de lucru care a precedat evenimentul festiv, Neculai Tănasă a declarat că în PSD Mangalia sunt înscriși peste 1000 de membri și au fost trecute în revistă întâlnirile și programul de lucru pentru perioada următoare, transmite PSD a județului Constanța.
 
Președintele Felix Stroe, „legat sentimental de această organizație” pe care a condus-o doi ani, a spus că are mare încredere în rezultatele echipei din Mangalia, pentru că este una dintre cele mai puternice din județ.
 
Citește și

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Paul Foleanu, candidatul la Primăria Mangalia din partea PSD

07 Apr 2024 684

Primarul Radu Cristian spune că jumătate dintre aceștia nu au ce căuta în administrație Angajații Primăriei Mangalia nu și-au primit salariile de aproape două săptămâni

25 Feb 2024 4747

LIVE VIDEO+TEXT Plângere penală in rem formulată de USR Constanța împotriva vânzării de către Primăria Constanța a unei bucăți de plajă din stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Jul 2023 1649

Administrator la Șantierul Naval 2 Mai. Ce indemnizație primește fostul viceprimar de la Medgidia, Luminița Vlădescu?

27 May 2023 1512

Florin Spătaru, propus pentru portofoliul Economiei. Ce funcție ocupă la Șantierele Navale Damen Mangalia

23 Nov 2021 4303

Senatorul PSD de Constanța Stroe Felix referitor la vaccinare „Cei vinovați trebuie să răspundă. Vom lua atitudine”

27 Jan 2021 3161

Fost colaborator al edilului Tusac, redevine asociat în firma cu care a transportat elevii şi pensionarii din Mangalia, pe banii primăriei

13 Nov 2020 2403

Se organizează ședința de constituire a noului CL Mangalia

30 Oct 2020 2178

#alegerilocale2020 Mohammad Murad îl susține pe Stroe Felix la președinția Consiliului Județean Constanța!

22 Sep 2020 2495

Zanfir Iorguș s-a retras din cursă în favoarea lui Mohammad Murad, ​candidat independent la primăria Mangalia

19 Sep 2020 4024

#alegerilocale2020 Mihai Lupu, candidat pentru funcția de președinte al CJC - “Atitudinea de tătuc trebuie să dispară în Constanța. PNL are o echipă formidabilă, de primari și consilieri județeni” (video)

05 Sep 2020 3819

#alegerilocale2020 Cine sunt candidaţii pe care PSD îi vede în fotoliul de primar în localităţile din judeţul Constanţa

04 Aug 2020 4568

#alegerilocale2020 Zanfir Iorguș a intrat oficial în cursa pentru Primăria Mangalia (galerie foto și video)

04 Aug 2020 2762

Felix Stroe „Vom avea alianțe și candidați unici la primăriile orașelor și municipiilor!”

21 Feb 2020 3327

LIVE TEXT Alianță politică la Mangalia pentru alegerile locale. Nicolae Moroianu, candidat la Primăria Mangalia (galerie foto+video)

21 Feb 2020 8615