Klaus Iohannis ”Acțiunile premierului Dăncilă generează grave blocaje cu consecințe negative pentru români”


Klaus Iohannis susține că „acțiunile premierului Dăncilă generează grave blocaje cu consecințe negative pentru români”. Declarația a fost făcută după ce premierul a trimis la Palatul Cotroceni lista noilor miniștri interimari.

„Insistența cu care prim-ministrul Viorica Dăncilă refuză să solicite acordul Parlamentului pentru un nou Guvern generează gravul blocaj în care se adâncesc instituțiile statului român. Cu fiecare zi, se văd noi consecințe negative majore, ultimul exemplu fiind organizarea examenului de rezidențiat.

Prin recenta sa decizie, Curtea Constituțională a statuat în mod clar că, odată cu ieșirea ALDE de la guvernare, Președintele României poate numi miniștri titulari numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. Nici nu era nevoie de o decizie a CCR pentru a se constata evidența necesității de a respecta un articol din Constituție. Dacă ar fi acționat cu bună-credință și ar fi dorit cu adevărat să evite orice blocaje, doamna Dăncilă ar fi trebuit, așa cum i-am cerut, să meargă în Parlament și să obțină validarea pentru noul său Guvern.

Dacă doamna Dăncilă nu înțelege nici acum sensul deciziei Curții Constituționale, îi mai explic încă o dată, în mod public: este fără echivoc faptul că, pentru numirea unui ministru titular la educație, premierul trebuie să se prezinte în Parlament.

Prin solicitarea adresată astăzi, prim-ministrul practic îmi cere să încalc Legea fundamentală forțând instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educației Naționale, în condițiile în care  pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat această funcție timp de 45 de zile, durată maximă permisă de articolul 107 din Constituție. La acest moment, singura autoritate competentă să se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului și activitatea Guvernului rămâne Parlamentul, iar, din această perspectivă, dezbaterea moțiunii de cenzură reprezintă cadrul cel mai adecvat.

Anunțul de astăzi al Ministrului Sănătății arată incapacitatea actualei guvernări de a organiza admiterea la rezidențiat și de a gestiona resursa umană din sănătate, resursă vitală pentru buna funcționare a sistemului. Lipsa de respect faţă de absolvenții de medicină și față de profesia medicală în general, faţă de pacient şi faţă de cetățean, este o caracteristică a Guvernului PSD.

Organizarea rezidențiatului ar fi trebuit să se facă pe baza unei metodologii clare, iar Guvernul este cel care a întârziat nepermis de mult, ca în fiecare an, aprobarea acesteia. Mai mult, acest examen este îngreunat și întârziat suplimentar anual și de numeroasele etape birocratice.

Studenții au nevoie de predictibilitate și stabilitate și nu este normal ca pentru cel mai important examen din viața lor profesională să afle detalii cruciale, precum numărul de posturi disponibile sau data examenului, cu doar câteva săptămâni înainte. Amânarea examenului de rezidențiat, o etapă esențială care definește parcursul profesional al oricărui student la medicină, constituie o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD. Această situație, care denotă o delăsare jenantă în raport cu o temă de o asemenea relevanță pentru sistemul de sănătate, arată dimensiunile dezastrului unui guvern lipsit de competență și viziune.


În contextul în care foarte mulți dintre absolvenții programelor de medicină decid să părăsească țara, România are nevoie urgent de un nou guvern responsabil, care să îmbunătățească rapid acest proces”, se arată în declarația de presă publicată de Administrația Prezidențială.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 416

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 481

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 414

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 510

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 409

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 660

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1163

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 216

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 477

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 286

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 702

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 964

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 511

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11538

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 488