Locatarii locuinţelor ieftine fac reclamaţii (Documente)

CGC.jpgLa Primăria Constănţenilor, condusă de Christian Gigi Chiru, s-au primit mai multe sesizări din partea locuitorilor din ansamblul de „Locuinţe ieftine pentru tineri" construit de Primăria Constanţa.

Ei reclamă faptul că s-au trezit cu facturi uriaşe la energie, pe care sunt somaţi să le achite. „Pentru aşa zisele locuinţe ieftine am plătit peste 40.000 de euro, în condiţiile în care acesta este preţul unui apartament pe piaţă în momentul de faţă. Ulterior, pentru a putea locui în el a fost nevoie să facem eforturi financiare mari pentru finisaje, pentru că ştie toate lumea cum ne-au fost predate. Acum ne-am trezit că avem datorii de zeci de milioane la Enel. În iarnă, în blocul nostru au locuit aproximativ 15 familii. Pentru că nu aveam contracte individuale cu cei de la Enel, primeam factura în regim pauşal, după care împărţeam la toţi locatarii suma. Când au început să curgă facturi nejustificate, de zeci de milioane, am refuzat să mai plătim". Reprezentanţii Enel au început să trimită somaţii pentru recuperarea debitelor firmelor de construcţii care erau beneficiarele contractelor de furnizare de energie. La rândul lor, aceştia s-au adresat reprezentanţilor Primăriei, care s-au îndreptat cu somaţii către locatari. Oamenii refuză să plătească, deoarece spun că sumele sunt nejustificate. Ei susţin că vinovaţi de valoarea mare a facturilor sunt cei de la firmele de construcţii, care în momentul în care finalizau un bloc se alimentau în continuare cu energie pentru a lucra la alt imobil. „După ce am plătit o grămadă de bani pe aceste apartamente care numai ieftine nu au fost, acum trebuie să suportăm şi facturile la energie umflate de constructori. Practic am fost păcăliţi şi de cei din Primărie, iar acum şi de constructori, care vor să încaseze banii pe lucrări, dar să le acoperim noi cheltuielile". Christian Gigi Chiru, candidatul A.P.C. la funcţia de primar al oraşului a declarat că, împreună cu o echipă de jurişti, se va ocupa să rezolve această problemă. „Vom sesiza organele abilitate pentru a se declanşa o anchetă. Nu este normal ce li se întâmplă acestor oameni."

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Teodora

23 May, 2012 10:52

mare program a lu mazare de a aduce tinere familii pe cartoane in ghetou

Articole asemanatoare

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 591

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 657

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 553

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 645

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 995

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 510

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 867

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 455

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 408

Volei feminin CSM Constanța U17 a cucerit titlul de campioană a României! Lupta cu Dinamo pentru lauri s-a dus până în ultima zi

13 May 2024 488

Societate comercială angajează muncitori necalificați, serioși și punctuali

13 May 2024 290

Fotbalistele de la Farul Constanța au devenit campioanele României (FOTO+VIDEO)

12 May 2024 1151

Spitalul „Foișor” Starea lui Florin Piersic se ameliorează

12 May 2024 410

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3352

LIVE TEXT. Alegeri locale 2024 Stelian Ion, candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, prezintă programul de guvernare locală (GALERIE FOTO)

11 May 2024 1154