Mazăre a dat autorizaţie pentru mitingul PDL 500 de constănţeni sunt aşteptaţi în faţa Prefecturii

Chiru_Gigi_Chiru_11.jpgPe 20 iulie, 500 de constănţeni sunt aşteptaţi la mitingul organizat de PDL pentru susţinerea lui Traian Băsescu la referendumul de la sfârşitul acestei luni. „Aşteptăm cetăţenii din municipiu pe platoul din faţa Prefecturii dacă vor ca preşedintele Băsescu să se întoarcă la Cotroceni, dacă vor ca statul de drept să nu sufere o disoluţie rapidă. Nu vom avea colegi de la Bucureşti la această acţiune, este un miting local la care vom participa cu organizaţiile noastre, cu simpatizanţii PDL şi ai domnului preşedinte. Din ce am înţeles, primarul a semnat autorizaţia, mai urma să primim şi acordul Jandarmeriei", a precizat liderul organizaţiei judeţene a PDL, Christian Gigi Chiru.

La rândul său, secretarul general al partidului, Florin Gheorghe, spune că democrat-liberalii vor purta tricouri de marinar şi şepci de căpitan de vas, aluzie la pregătirea profesională a şefului statului.

De asemenea, democrat-liberalii constănţenii vor fi prezenţi şi la cele două mitinguri mari organizate de conducerea centrală a PDL, la Iaşi, pe 21 iulie, unde se vor deplasa 50 de reprezentanţi ai organizaţiei locale, şi la Bucureşti, pe 26 iulie, unde PDL Constanţa se va deplasa cu 1.000 de oameni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sabina

18 Jul, 2012 10:20

Bravo, ma bucur ca nu sant singura din Constanta care este alaturi de Presedintele Basescu....multa bafta...

Articole asemanatoare

Mii de persoane protestează împotriva premierului ungar Viktor Orban într-un fief al partidului de guvernământ

05 May 2024 324

Miting la Constanța al refugiaților ucraineni la doi ani de la începerea războiului Rusia-Ucraina (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 1287

Miting al refugiaților ucraineni la Constanța!

20 Feb 2024 1017

Mitingul societății civile în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului nu a mai avut loc. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

12 Feb 2024 683

Manifestările programate la Constanța în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului, anulate

10 Feb 2024 679

Îndemn al ÎPS Teodosie pentru organizatorii mitingului în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului. Ce le-a cerut înaltul ierarh

10 Feb 2024 798

Ce spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului despre mitingul organizat în municipiul Constanța în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului

08 Feb 2024 992

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 806

Zeci de jurnaliști reținuți la Moscova, în urma unui protest al soțiilor soldaților trimiși în Ucraina

03 Feb 2024 743

Sute de agricultori portughezi s-au alături mişcării de protest a colegilor europeni, blocând mai multe șosele

01 Feb 2024 799

Organizaţiile profesionale ale fermierilor nu au organizat nicio manifestaţie

11 Jan 2024 687

Protest al grefierilor protest la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție! Ce revendicări au sindicaliștii

04 Dec 2023 785

Sindicatul Poșta Română Constanța protestează în fața Prefecturii Județului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Dec 2023 2600

Sindicatul Poștei Române Constanța anunță un protest în fața Prefecturii

27 Nov 2023 854

Actrița de la Hollywood, Susan Sarandon stârnește un imens scandal! Ce a declarat artista

21 Nov 2023 1742