Mazare va iriga spatiile verzi din sponsorizari

1181767204.jpg

Primarul Constantei anticipeaza reinstalarea barierelor in Mamaia

Chiar daca prefectul Danut Culetu a atacat in contencios administrativ hotararea consiliului local privind taxa de irigatie, spatiile verzi din statiunea Mamaia vor fi intretinute din sponsorizarile hotelierilor. In cadrul conferintei de presa desfasurata, ieri, in statiunea Mamaia, Radu Mazare a declarat ca, impreuna cu presedintele Asociatiei Patronale Mamaia (APM), Andrei Trandafir, au stabilit o minuta prin care APM va plati primariei valoarea necesara pentru irigatii, aceasta estimandu-se la 300.000 lei. Mazare a specificat ca banii vor fi incasati sub forma de sponsorizare si echivaleaza valoarea taxei pe care hotelierii urmau sa o plateasca. "Tara lui Papura-Voda" Edilul a declarat ca, odata cu inceperea procesului intentat de prefectul Constantei, Danut Culetu, in urma cu doi ani, starea zonelor verzi din jurul hotelurilor s-a degradat, in ultimul timp aratand jalnic. Primarul Constantei a scos in evidenta absurditatea deciziei prefectului de a actiona taxa respectiva in instanta de contencios, avand in vedere ca hotelierii erau de acord cu achitarea acesteia. "Traim in tara lui Papura-Voda. Proprietarii de hoteluri doreau sa plateasca taxa de irigat, noi doream sa incasam banii si sa irigam, insa prefectul s-a opus", a declarat Radu Mazare. El a argumentat luarea deciziei privind sponsorizarea primita de la APM prin faptul ca statiunea trebuie sa fie verde pentru a atrage turistii, asemenea zonelor turistice din tarile vecine. Intrucat astazi se judeca recursul sentintei Tribunalului Constanta care dadea liber aplicarii taxei de irigat, Mazare s-a aratat optimist privind castigarea procesului la Curtea de Apel, motiv pentru care a anuntat inceperea spectacolelor in statiune. Se reinstaleaza barierele Referitor la initiativele administratiei publice privind noutatile sezonului estival 2007, edilul a specificat ca nu a reusit decat achizitionarea autobuzelor supraetajate. "Daca nu vom mai avea atatea piedici, vom avea mai multe noutati pentru anul viitor". El a mai afirmat ca se incearca boicotarea desfasurarii concursului international Class One, care urmeaza sa se desfasoare, in aceasta vara, pe lacul Siutghiol. "Am primit din partea Apelor Romane o adresa prin care am fost anuntati ca nu prea sunt de acord cu desfasurarea lui. E foarte complicat. Trebuie sa obtinem avize de la Natura 2000, sa nu cumva sa deranjam pelicanii si pestii", a relatat Mazare. Despre taxa de bariera, Mazare a specificat ca asteapta rezultatul instantei. "Daca vom castiga, in maxim o saptamana din momentul comunicarii hotararii, vom monta barierele", a declarat edilul Radu Mazare.

Scris de: {autor}Daniel ALBU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 449

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 685

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 300

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 442

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 355

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 583

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 457

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 504

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 515

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 728

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 529

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 499

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 291

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 620

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 974