Nicusor Constantinescu a fost la funeraliile lui Paul Niculescu Mizil

Nicusor_Constantinescu_01.jpgLiderul PSD Constanţa s-a apropiat de familia Mizil datorită colegului său de partid, Mădălin Voicu

Dovada prieteniei existente între prim-vicepreşedintele PSD Constanţa şi unii membri ai familiei lui Paul Niculescu Mizil a fost prezenţa sa la înmormântarea fostului lider comunist.
Cimitirul aflat în apropierea Mănăstirii Cernica este locul unde, de marţi, şi-a găsit liniştea trupul neînsufleţit al lui Paul Niculescu Mizil. El a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, într-o clinică privată din Capitală, din cauza unei boli de inimă. Membru al PCR din 1945, acesta a fost vice-prim-ministru şi titular succesiv la cârma Ministerului Educaţiei şi la cel al Finanţelor. Revoluţia l-a prins în funcţia de preşedinte al Centrocoop, ulterior preferând să stea deoparte. Revenind la înmormântarea sa, trebuie menţionat că la funeralii, alături de rude, şi-au făcut apariţia oameni cunoscuţi, printre care au fost remarcaţi membri ai familiei Ceauşescu şi Gino Iorgulescu - fostul patron al clubului FC Naţional.

pentru_mizil.jpgLanţul slăbiciunilor

O prezenţă ce a atras atenţia şi a iscat mirare în rândul unora a fost cea a prim-vicepreşedintelui organizaţiei judeţene PSD Constanţa şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Acesta nu s-a mişcat de la căpătâiul defunctului pe parcursul întregii slujbe. Dar cum a ajuns Constantinescu un apropiat al familiei Mizil?! Surse din PSD susţin că „intrarea" sa s-a produs cu ceva timp în urmă, iar lanţul slăbiciunilor a funcţionat şi-n acest caz. Apariţia la Constanţa a lui Cristian Zgabercea şi „adaptarea" sa perfectă în echipa Mazăre - Constantinescu a făcut ca, la un moment dat, la malul mării să fie tot mai prezent Mădălin Voicu. Acesta din urmă ba a fost inclus în juriul unor festivaluri, ba a moderat câteva emisiuni la un post de televiziune local, ipostaze care l-au apropiat de tandemul Mazăre-Constantinescu. Numai că Mădălin Voicu este foarte bun prieten cu Serghei Niculescu Mizil, fiul fostului lider comunist, şi, în mai multe deplasări la mal de mare, a fost însoţit de acesta. De altfel, voci din anturajul echipei Mazăre - Constantinescu susţin că Serghei Niculescu Mizil şi Gino Iorgulescu, aduşi de Mădălin Voicu, au participat la unele agape organizate de liderii locali ai PSD, aici, la mal de mare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 909

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 443

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 545

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 416

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 415

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 441

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 495

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 542

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 586

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 596

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 456

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 398

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 583

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 741

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 717