Nicusor vrea serviciu de evidenta a persoanei la Agigea, iar la Valu nu

Printre proiectele supuse ieri, votului consilierilor judeţeni s-a numărat şi cel privind modificarea arondării Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Techirghiol, prin înfiinţarea unei structuri similare în comuna Agigea.

Înainte de supunerea la vot a proiectului, consilierul judeţean PD-L Adrian Gheorghiţă, a luat cuvântul, întrebându-l pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de ce a refuzat, în cadrul unei şedinţe anterioare, supunerea la vot a înfiinţării unui serviciu similar în comuna Valu lui Traian. „La momentul acela aţi spus că nu este oportună înfiinţarea unui serviciu de evidenţă a persoanelor în comuna Valu lui Traian", i-a reamintit Gheorghiţă lui Constantinescu. Iar răspunsul şefului CJC a fost: „Aşa am considerat atunci, că nu este oportun", şi a supus la vot proiectului. De precizat că democrat-liberalii au votat pentru înfiinţarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la Agigea.

Reamintim că în şedinţa din 16 martie 2009, şeful CJC, Nicuşor Constantinescu a refuzat introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind înfiinţarea unui serviciu de evidenţă a persoanelor în comuna Valu lui Traian pe motiv că „Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor cheltuieşte şi aşa destul de multe fonduri".

Constantinescu a fost de neînduplecat deşi consilierul Gheorghiţă a arătat că înfiinţarea acestui serviciu în Valu lui Traian este absolut necesară, întrucât locuitorii comunei sunt arondaţi serviciului de evidenţă a persoanelor din oraşul Murfatlar, care se supraaglomerează în permanenţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 351

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 565

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1024

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 706

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 533

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1508

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 895

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 654

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 829

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1072

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1458

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1709

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1104

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 873

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 672