Oaspeti de seama la Festivalul „Delfinul Marii Negre"(galerie foto)

festival_cumpana.jpgLa Casa de Cultură a comunei Cumpăna a avut loc, ieri, deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Delfinul Mării Negre".

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a declarat că, începând de anul acesta, festivalul va deveni balcanic. La concurs participă nu mai puţin de 52 de concurenţi, grupaţi pe trei secţiuni de vârstă: Secţiunea I (6 - 10 ani) - 17 concurenţi, Secţiunea a II-a (11-14 ani) - 18 concurenţi, Secţiunea a III-a (15-19 ani) - 17 concurenţi.

Deschiderea festivalului a avut loc în prezenţa unei numeroase delegaţii din Republica Moldova, mai exact din partea comunei Budeşti, reprezentată de către primarul Nina Costiuc. De precizat că, astăzi, comuna Cumpăna, prin primarul Mariana Gâju, va semna un acord de înfrăţire cu această comună din Republica Moldova, alături de care comunitatea locală din Cumpăna se simte foarte apropiată.

În ceea ce priveşte Festivalul „Delfinul Mării Negre", acesta va fi transmis de către televiziunea B1. Juriul va fi alcătuit dinMădălin Voicu - preşedinte onorific, Liviu Predescu - preşedinte şi membriiNicolay Tekeliev, Nicolae Caragia, Viorel Gavrilă, Daniela Vlădescu, Florenţa Marinescu, Silvia Ţigmeanu, Doina Adamescu, Corina Iordănescu şi Elena Obertaş. Se vor acorda premii pentru fiecare secţiune. Astfel, marele premiu, adică Trofeul „Delfinul Mării Negre", va fi în valoare de 1.000 lei, premiul I - de 600 lei, premiul II - de 500 lei, premiul III - de 400 lei, iar menţiunea, în valoare de 200 lei.

Recitaluri de excepţie

Prima zi de festival a debutat cu un spectacol susţinut de reprezentantele Şcolii de Balet „Nicolae Spirescu" din Cumpăna, după care au urcat pe scenă concurenţii de la Secţiunea I, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani. A urmat un microrecital susţinut de Andreea Olaru, laureata ediţiei a V-a 2006, după care au urcat pe scenă participanţii Secţiunii a II-a. După un microrecital susţinut de Iuliana Puşchilă, laureata ediţiei a VI-a 2007, concursul a continuat cu Secţiunea a III-a, 15-19 ani. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de Gheorghe Gheorghiu.

Astăzi va avea loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia va susţine un microrecital Georgia Alexandra Acatrinei, laureata ediţiei de anul trecut. Spectatorii vor avea ocazia apoi să audieze recitalurile susţinute de către Daniela Vlădescu şi de către Mădălin Voicu.

Festivalul „Delfinul Mării Negre" este organizat de către Primăria Cumpăna, alături de Consiliul Judeţean Constanţa, Clubul Rotary „Pontus Euxinus", „World Vision International" - Biroul zonal Constanţa, Fundaţia Culturală „Sorin Calafus" şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 298

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 218

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 401

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 325

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 542

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 438

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 486

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 495

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 690

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 489

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 483

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 282

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 599

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 958

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 460