Party Of European Socialists Activists România are filiala la Constanţa. Cine face parte din echipa de conducere?


La sfârşitul acestei săptămâni, a avut loc şedinţa de constituire a structurii de conducere a Party Of European Socialists (PES) Activists România – filiala Constanţa. La eveniment, au fost prezenţi: Victor Negrescu, Preşedinte PES Activists România şi actual Ministru al afacerilor europene, Janina Sitaru, Secretar General PES Activists România, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, Nicolae Moga, senator PSD şi George Gabriel Vişan, deputat PSD Constanţa. „Întrucât această organizaţie este integrată în structurile Partidului Social Democrat, atât la nivel central, cât şi teritorial, noilor aleşi le-au fost alaturi colegii de la PSD, OFSD, TSD, LTSD şi LSSD Constanţa, se arată într-un comunicat de presă. Echipa locală a  PES Activists România – filiala Constanţa, va fi coordonată de Paul Chisnoiu. Din structura de conducere mai fac parte:  Răzvan Petrescu (prim-vicepreşedinte), Cristina Papazian (vicepreşedinte/coordonator municipal), Adrian Ghiţă (vicepreşedinte), Dan Pătraşcu (vicepreşedinte), Nicola Bafani (secretar executiv) şi Maria-Magdalena Ciocan (secretar). Echipa de la Constanţa şi-a prezentat platforma program axată pe patru arii complexe: cultură, sănătate, mediu înconjurător şi social, toate în context european şi incluzand toate categoriile de vârstă, întrucât PES Activists nu are limită de vârstă.
În prezent, în România există peste 10 000 de activişti în cadrul PES, care se implicî la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi a reţelei de simpatizanţi de stânga. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Amenzi de peste 13.000 de lei., aplicate de polițiști, într-o singură zi

02 Nov 2023 723

Programul Teatrului „Căluţul de Mare” în perioada următoare

22 Sep 2023 827

Delegația Partidului Socialiștilor Europeni a ajuns la Tulcea. Ce subiecte au fost dezbătute la Consiliul Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Jul 2022 1471

Constanța Mariana Gâju prezentă la reuniunea externă a membrilor grupului Partidului Socialiștilor Europeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jul 2022 1602

Reuniune externă a membrilor grupului Partidului Socialiștilor Europeni

15 Jul 2022 1145

Surprize, surprize! Cine va fi noul manager al Centrul Cultural Județean Teodor Burada din Constanța?

06 Jan 2021 7241

Party of European Socialists (PES) Activists România - Constanţa şi-a ales şi structura municipală de conducere

08 Jul 2017 3857

Horia Tecău îşi doreşte să deschidă o şcoală de tenis

30 Sep 2016 2154

Haos în Tomis 3! Semafoarele nu merg! Trafic paralizat, şoferi gata să se ia la bătaie (galerie foto+video)

08 Aug 2016 3505

Peste 120.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM

28 Jun 2016 1895

Comunicat de pesă DSV

22 Mar 2016 1944

Terenuri în compensare Cum „a pierdut“ Constanţa aproape 3 milioane de euro (document)

20 Jan 2016 3879

Viceprimarul Decebal Făgădău dă explicaţii Crăciun fără pachete cu alimente de la Primărie?!

01 Dec 2015 2894

Debitor şi creditor Bogdan Chimişliu, afacerist de Top 300 din Constanţa, a băgat crama de la Mihai Viteazu în insolvenţă

17 Nov 2015 9140

Braconaj piscicol, pe lacul Iacub

16 Oct 2015 2055