Politicienii puterii, corigenti la istorie

Opozitia a omagiat jertfa soldatilor romani

Desi autoritatile locale au cautat sa organizeze diverse actiuni pentru marcarea zilei de 9 mai, politicienii de pe litoral nu s-au deranjat sa ia parte la nici unul dintre momentele solemne care s-au intins pe tot parcursul zilei.Pe 9 mai s-au implinit 128 de ani de la proclamarea independentei de stat a Romaniei, care a avut loc in data de 9 mai 1877 si 60 de ani de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 9 mai 1877, cele doua camere ale Parlamentului au proclamat independenta statului roman, fiind adoptat numele de Romania, iar 68 de ani mai tarziu, in localul unei scoli militare din Berlin, aliatii primeau din partea feldmaresalului von Keitel capitularea neconditionata a trupelor naziste, un prim pas catre inaugurarea pacii dupa un razboi care antrenase aproape intreaga umanitate.Din 1986, data de 9 mai are inca o semnificatie. Aceasta data a fost aleasa ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano intrunit in 1985. Nici un politician sau parlamentar constantean nu a fost prezent la manifestarile dedicate acestor evenimente istorice pentru Romania. Multiplele semnificatii ale zilei de 9 Mai nu au avut reverberatii nici macar in randul liberalilor, cunoscuti drept promotori ai istoriei, din prisma multitudinii de personalitati care au pus bazele Partidului National Liberal. Chiar daca in urma cu o saptamana liberalii autohtoni dadeau exemplul liberalilor europeni, cei care au fost singurii care au sustinut participarea inca din acest an a romanilor cu statut de observator la lucrarile Parlamentului European, la celebrarea Zilei Europei, acestia nu au putut fi de gasit. Surprinzator, nu a avut nici un cuvant de spus nici macar senatorul Puiu Hasotti, profesor universitar de istorie si arheologie, care s-ar fi cazut sa omagieze cu elocventa momentul istoric al independentei de stat a Romaniei.Daca partidele care formeaza si pe plan local arcul guvernamental nu s-au obosit sa participe la manifestari, spre surprinderea tuturor, singurii care au depus coroane de flori la monumentul Independentei de Stat a Romaniei, amplasat in parcul din zona Casa de Cultura au fost reprezentantii PSD si ai Fortei Democrate.Odata ajunsi in fruntea ierarhiei sociale, politicienii par sa fi uitat cu desavarsire nu numai buchiile Abc-ului ci si faptul ca sunt romani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 434

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 526

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 406

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 401

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 567

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 444

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 387

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 575

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 730

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598