„Romania taras", noua carte a constanteanului Marian Nazat

Publicistul şi juristul Marian Nazat şi-a lansat, vineri, la Târgul de Carte Gaudeamus, un nou volum de eseuri, intitulat „România târâş. Ţara deznădejdilor amorţite".

Volumul reuneşte articolele publicate de către autor în „Jurnalul Naţional", în perioada 2007 - 2009, propunând o analiză critică asupra realităţii româneşti actuale. „România târâş este o carte scrisă de un om disperat, în faţa unei ţări care nu-şi mai găseşte drumul", a afirmat, la lansare, scriitorul Augustin Buzura. Gazetarul Ştefan Mitroi a caracterizat volumul drept „cartea de articole hotărâte a unui mare scriitor", o carte, deopotrivă, „de proză şi de publicistică, dar, în egală măsură, şi una de poezie".
Referindu-se la coperta volumului, care înfăţişează „o femeie cu papuci de plastic, care cară în spate o grămadă de vreascuri şi a cărei umbră închipuie o cruce", Marian Nazat a afirmat că aceasta poate fi foarte bine soţia personajului articolelor sale, Ion Târâş, „un român cu o identitate tulbure, răstignit pe crucea integrării euro-atlantice şi care nu înţelege de ce acum, de ce tocmai el, de ce lui i se întâmplă toate acestea".
Marian Nazat s-a născut pe 14 martie 1961, în Topraisar, judeţul Constanţa, şi a absolvit, în 1987, cursurile Facultăţii de Drept la Universitatea din Bucureşti. A urmat apoi o carieră de procuror, iar în 1997 şi-a deschis propriul birou individual de avocatură. În 2007, Marian Nazat a publicat cartea „România oranj", care a primit premiul Virgil Tatomir în decembrie 2007, din partea Uniunii Juriştilor din România. El s-a remarcat ca publicist în ziarele „Naţional", „Azi", „Cotidianul", „Ziarul Financiar" şi „Jurnalul Naţional".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1380

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1510

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1474

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1866

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2190