Rromii sustin ca la Constanta se poate vorbi doar de un parteneriat de colaborare cu PSD

Conducerea judeteana a Partidei Rromilor neaga semnarea protocolului de colaborare cu PSD

Conducerea filialei judetene a Partidei Rromilor Social Democrata si-a imaginat ca o data cu semnarea, la nivel national, a protocolului de colaborare cu PSD se vor sfarsi si problemele comunitatii. Lunile ce au trecut de la venirea lui Madalin Voicu la Constanta au demonstrat ca, de fapt, cel putin pana in prezent, nu a fost vorba decat despre niste cuvinte fara sens. Prim-vicepresedintele PRSD Constanta a declarat ca la nivelul judetului este vorba doar de semnarea unui parteneriat intre formatiunea pe care o reprezinta si PSD. "Cel mai prost partener si cel mai pagubos parteneriat", astfel caracterizeaza Mielu Irimia, conform parerii personale, relatia cu PSD la nivel judetean. Abia saptamana viitoare liderii celor doua formatiuni se vor intalni pentru a dezbate puntele particulare ale protocolului semnat, deja, la nivel national. Conducerea judeteana a PRSD considera ca, desi exista un document ce reglementeaza relatiile dintre rromi si PSD, situatia membrilor etniei nu s-a imbunatatit cu nimic. In ciuda promisiunilor, chiar daca, inca din 2001, exista un act normativ privind angajarea reprezentantilor rromilor la primarii, autoritatile din mai multe localitati ignora prevederile legale. Nici chiar prefectul judetului, reprezentantul Guvernului in teritoriu, nu a reusit sa-i determine macar pe primarii PSD sa angajeze consilieri de etnie rroma. "Reprezentantii PSD sustin ca respectarea acordurilor pre-electorale sunt sarcina de partid. Au trecut patru ani si situatia, sarcina sau nu, este aceeasi", a sustinut Mielu Irimia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 345

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 531

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 679

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 521

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1362

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 870

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 646

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 809

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1047

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1441

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1689

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1085

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 855

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 668

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 874