Rugina l-a controlat pe Mazare la cap

1196106656.jpg

Reabilitarea Spitalului de Boli Infectioase s-a incheiat * Directorul spitalului, Sorin Rugina, a afirmat ca aici lucrarile nu se incheie de fapt niciodata

Primarul Radu Mazare a participat, ieri, la receptia finala a Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta. Alaturi de directorul unitatii spitalicesti, prof. univ. dr. Sorin Rugina, primarul Constantei a taiat panglica inaugurala, gestul simbolizand incheierea lucrarilor care au durat mai bine de trei ani. Spitalul arata intr-adevar cu mult mai bine decat arata cu ani in urma. Interiorul a fost refacut in totalitate, iar exteriorul a fost de asemenea reabilitat. De fapt, fatada spitalului a fost printre primele obiective ale proiectului de reconditionare. Desi nu a trecut prea mult timp de cand a fost zugravit exteriorul, pe zidurile spitalului au aparut nelipsitele mazgalituri pe care ne-am obisnuit sa le vedem pe cladiri. Pufi si Elvis - asta sta scris pe peretele de la intrarea in spital, unde troneaza de asemenea, un desen supradimensionat, scrijelit probabil cu o piatra in zugraveala cea noua a edificiului. Cu exceptia acestor mici detalii care strica imaginea spitalului si a peisajului din curtea unitatii sanitare, care arata la fel de gri si dezolant ca si pana acum, totul arata bine.

Spitalul de Boli Infectioase - un simbol al Constantei

Directorul Sorin Rugina a spus chiar ca spitalul pe care il conduce este unul european. "Este un moment simbolic. Prin finalizarea lucrarilor de la subsol se definitiveaza reabilitarea spitalului", a declarat managerul Sorin Rugina, multumind totodata, Primariei si Consiliului Local Constanta pentru sprijinul acordat in repararea unitatii sanitare. El a tinut sa precizeze ca spitalul pe care il conduce reprezinta un simbol pentru multi dintre constanteni, fiind primul construit in Constanta. "Este o mandrie pentru noi ca acest spital nu a fost daramat, ci a fost reabilitat", a apreciat directorul Rugina. Cu ocazia receptiei finale, primarul Radu Mazare a vizitat o parte a spitalului si a parut multumit de ce s-a facut. El nu a ratat ocazia sa critice autoritatile de la nivel central pentru faptul ca nu s-au alocat fonduri suficiente pentru reabilitarea Spitalului de Boli Infectioase. Totodata, edilul Constantei a subliniat ca nu era de datoria autoritatii locale sa reabiliteze unitatea sanitara. "Nu era treaba primariei. Eu nu stiu ca in tara sa existe un spital orasenesc reparat de primarie. Lucrarile inceput de Ministerul Sanatatii au fost abandonate si ulterior spitalul ni s-a transferat noua (n.r. primariei). Sunt bucuros ca s-au terminat lucrarile, dar sunt nemultumit de faptul ca pentru Constanta nu se aloca bani", a precizat Mazare. Pentru a nu se pune rau cu ministerul, directorul Sorin Rugina a adaugat ca vor veni si fonduri de la minister pentru modernizarea unor compartimente ale spitalului, precum Sectia de Terapie Intensiva si de asemenea, pentru "armonizarea" altor spatii apartinatoare unitatii sanitare, printre care si parcul de recreere pentru bolnavi. Investitia totala pentru reabilitarea Spitalului de Boli Infectioase se ridica la patru milioane de lei, adica 40 de miliarde de lei vechi.

Rugina i-a luat temperatura lui Mazare

Directorul spitalului, Sorin Rugina, a profitat de moment pentru lansarea campaniei "Gripa si virozele respiratorii" si i-a inmanat primarului o brosura pentru a sti cum sa se apere de ele, dar si un card-termometru cu care sa-si masoare temperatura. Pentru ca primarul a intrebat nelamurit unde anume trebuie sa-si bage termometrul, doctorul Rugina a facut o scurta demonstratie, lipind termometrul de fruntea primarului. "Trebuie sa vi-l lipiti de frunte si sa asteptati cateva minute", l-a sfatuit doctorul pe primarul Mazare.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cosmina

25 Apr, 2010 10:05

Acest individ RUGINA e un dobitoc si un criminal ruginit la cap. Individ tipic de porcaria de Romania care merita aruncat in rahat.

Articole asemanatoare

Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini Gimnasta constănțeană Sabrina Maneca Voinea a cucerit medalia de argint în finala de la bârnă

04 May 2024 710

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 891

UPDATE. CS Medgidia Eric Crînguș, triplu campion mondial la Kempo (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1067

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 670

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 377

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 413

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 899

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 744

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 711

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 649

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 684

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 864

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 447

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 961

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 714