Se reabilitează Căminul de persoane vârstnice

Reabilitarea Căminului pentru persoane vârstnice continuă. În acest sens, va fi votat de către consilierii locali un proiect de hotărâre

Autoritatea locală continuă proiectul privind reabilitarea Căminului pentru persoane vârstnice. În şedinţa Consiliului Local Municipal de luni va fi supus votului consilierilor locali un proiect de hotărâre privind aprobarea modificării cheltuielilor pentru proiectul „Parcul Seniorilor" în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013. Consiliul Local al Municipiului Constanţa se angajează să furnizeze în numerar contribuţia proprie care îi revine din costurile eligibile ale proiectului, în cuantum de 2% din valoarea eligibilă totală a proiectului, să finanţeze toate costurile neeligibile şi conexe aferente proiectului, precum şi să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. În proiectul de hotărâre se menţionează că, încă din anul 2008, clădirea Căminului de persoane vârstnice a intrat într-un proces de reabilitare şi modernizare. Reabilitarea are în vedere îmbunătăţirea capacităţii de cazare a căminului. Iată câteva dintre lucrările de modernizare ale căminului: amenajare curte interioară ca spaţiu de relaxare, reabilitarea şi placarea holurilor, înlocuirea uşilor la oficiu, reabilitarea teraselor şi rampelor de acces, montare centrală termică. La etajul unu al clădirii vor fi amenajate birourile personalului, spaţii de socializare şi cabinete medicale, de masaj şi fizioterapie. La etajul doi sunt prevăzute spaţiile de cazare şi oficiile.

Construcţia are nevoie de bani mai mulţi decât s-a prevăzut iniţial

În cadrul aceleiaşi şedinţe de Consiliu Local Municipal va fi votat şi proiectul privind modificarea art. 1 HCL nr. 14/2011 referitoare la aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Parcul Seniorilor" în sensul modificării Devizului general privind cheltuielile necesare realizării lucrărilor de investiţii. În motivarea modificării Devizului general se arată că după depunerea proiectului la ADR SE Brăila s-a propus introducerea în Devizul General a dotărilor de specialitate pentru corpul nou al clădirii căminului, dar şi mutarea unei sume de bani în cadrul capitolului „Organizare de şantier", rezultând diferenţe faţă de Devizul General aprobat anterior atât la valoarea totală a investiţiei, cât şi la valoarea C+M. Astfel, totalul investiţiei s-a ridicat la suma de 6.158 mii lei, faţă de 5.941 mii lei, consilierii locali fiind chemaţi să aprobe noua valoare a proiectului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 469

Mărțișoare, flori și suprize dulci pentru senioarele de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța (FOTO)

01 Mar 2024 519

Ședință CLM Constanța Consilierii stabilesc costul mediu lunar de întreținere pentru beneficiarii de la Căminul pentru persoane vârstnice (DOCUMENT)

26 Feb 2024 698

Dragobetele, sărbătorit în avans la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 626

Poliția a efectuat verificări la un cămin de persoane vârstnice. S-a lăsat cu dosar de urmărire penală

29 Dec 2023 934

Au început colindele și la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța!

11 Dec 2023 599

Știri Constanța Activitate specială la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța

01 Nov 2023 972

Incendiu cu degajări mari de fum! Zeci de bătrâni, evacuați dintr-un cămin pentru persoane vârstnice (GALERIE FOTO)

14 Jan 2023 1568

Primăria Orașului Cernavodă, județul Constanța, face angajări

19 Jan 2022 1797

Primăria Cumpăna a primit undă verde de la Mediu pentru viitorul cămin pentru persoane vârstnice

18 Jan 2022 1570

Primăria Cumpăna va construi un cămin pentru persoane vârstnice. Unde va fi amplasat și cât va costa (document)

06 Dec 2021 2006

Județul Constanța Primăria Oraşului Cernavodă angajează kinetoterapeut pentru căminul de persoane vârstnice

08 Oct 2021 1256

Primăria oraşului Cernavodă angajează. Ce posturi sunt disponibile

28 Jul 2021 1525

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea angajează

22 Jul 2021 1468

Primăria Cernavodă angajează. Când are loc concursul

14 Jul 2021 2108