Sesizarile sunt ignorate de Tusac

Se pare că proiectele demarate de fostul primar al municipiului Mangalia, Zanfir Iorguş, nu sunt prioritare pentru actualul edil

Pe site-ul www.domnuleprimar.ro orice persoană poate semnala diverse probleme sau aspecte atât din localitatea de domiciliu, cât şi din cele prin care trece, în speranţa că primarul ce coordonează activitatea în acea zonă va lua la cunoştinţă şi, de ce nu, va remedia situaţia.

Pentru primarii dornici să fie la curent cu nevoile comunităţii pe care o conduce acest site ar putea reprezenta o sursă de „inspiraţie". Însă, după cum am constatat, majoritatea nici nu au habar de existenţa lui, dar să mai şi răspundă sesizărilor formulate de cetăţeni. Pe lista „destinatarilor" celor semnalate de oameni am regăsit, cu precădere primăriile Mangalia şi Constanţa. Dar cine să vadă şi să ia act de dorinţele celor ce i-au ales!? Pe cât de multe probleme sunt semnalate, tot atâtea răspunsuri se lasă aşteptate, deşi în cazul altor judeţe primarii luaţi la întrebări au fost prompţi si, cel puţin pe site, şi-au exprimat punctul de vedere.

Însă, revenind în ograda noastră, cum s-ar spune, printre multiplele sesizări adresate primarului municipiului Mangalia ne-a atras atenţia cea postată de curând de Dumitru Mocanu şi intitulată sugestiv „Trotuarele, nefinalizate" pe care v-o prezentăm, integral, în continuare.

„Domnule Primar,
În centrul oraşului, strada Ştefan cel Mare, blocurile M6, M7 şi M8 se află, dacă nu ştiaţi, o lucrare începută de fostul primar al Mangaliei, actualmente deputat în Parlamentul României, şi abandonată de actuala conducere.
Este vorba de trotuarele din jurul parcării care, şi în momentul de faţă, sunt depozite de materiale abandonate.
Aşteptăm, oare, să revină la Primărie d-nul Iorguş pentru a continua lucrările?
Am adresă scrisă la Primărie de doi ani la care nici măcar nu am primit răspuns!!
Mai este o alee foarte folosită de cetăţenii plătitori de impozite, în buricul Mangaliei, în spatele Poştei vechi, la Televiziune, 10 metri în lungime şi pentru care nu aţi găsit nici măcar 2-3 roabe de pietriş pentru ca oamenii să nu-şi mai rupă picioarele prin gropi. Şi pentru această problemă am o sesizare făcută de doi ani.
Vă mulţumesc anticipat şi sper să aveţi în vedere şi aceste probleme".

După cum se poate constata, acest site a reprezentat pentru mangaliot, probabil, varianta „salvatoare" la care a apelat pentru a rezolva o problemă nicidecum personală. Şi asta în condiţiile în care această stare de fapt a fost semnalată edilului, în scris, încă de acum doi ani. Cum nici până în prezent, primarul Claudiu Tusac nu a răspuns adresei scrise şi nici postării de pe site-ul amintit, trotuarele din zona indicată vor rămâne în stadiul respectiv mult şi bine.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 293

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 631

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 583

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 213

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 371

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 791

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 457

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 382

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 870

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7525

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 748

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 594

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 551

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 800

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 585