Tribunalul le-a admis cererea de înregistrare Ce formaţiuni politice au mai apărut pe scenă?

De curând, pe scena politică din România au apărut mai multe formaţiuni politice, după modificarea Legii partidelor politice privind necesitatea unui număr de 25.000 de semnături pentru înregistrarea unui partid politic. Prin amendarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, românii au libertatea să se asocieze într-un partid pe care să-l înregistreze cu numai trei membri.
 
Nu mai puţin de zece formaţiuni politice au reuşit să se înregistreze potrivit legii la Tribunalul Bucureşti în ultimele două luni ale lui 2015. Printre ele: Partidul pentru Dezvoltare şi Progres Social, Partidul Puterii Umaniste, Partidul Justiţie şi Dezvoltare, Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Botoşănenilor, Partidul pentru Argeş şi Muscel, Partidul Democraţie Directă România, Partidul Comunitar din România, Partidul Agricultorilor din România, Partidul Ecologist Socialist Român şi Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul.
 
Totodată, Partidul Alternativa Socialistă a fost radiat din registrul partidelor politice, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, iar solicitarea venită pentru înregistrarea Partidului Ţiganilor din România a fost respinsă. De asemenea, a fost respinsă şi cererea de înregistrare a Partidului Naţionalist.

Partidul Ecologist Socialist Român are sediul pe bulevardul Ferdinand din Constanţa!

Partidul Ecologist Socialist Român are sediul în spaţiul situat pe bulevardul Ferdinand nr. 97, zona Gară, municipiul Constanţa, în suprafaţă de 48 mp, conform contractului de închiriere nr. 1/23.07.2015. Preşedinte al Comitetului executiv al Partidului Ecologist Socialist Român este Adem Valentin Dumitru, iar membrii fondatori sunt Andreea Tănase, Alexandra Malihen şi Romeo Ceplinshi.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru partide şi 26 de organizaţii civice au lansat strângerea de semnături pentru iniţiativa cetăţenească de reformă electorală

12 Sep 2018 1809

Cioloş sugerează oameni noi pe liste la parlamentare! În PNL Constanţa, meritocraţia va fi baza selectării parlamentarilor!

24 Sep 2016 3836

Formaţiunile politice din Turcia fac scut în jurul Guvernului şi al preşedinţiei turce

18 Jul 2016 1768

Editorial Partide noi cu metehne vechi

18 Jun 2016 1836

Biroul Electoral Judeţean are şapte membri noi. Iată de la ce partide vin!

06 May 2016 2398

Editorial „Marionetele“ pot boicota calculele politice

06 Feb 2016 2309

Butnaru a vrut să-şi facă partid, nu a reuşit dar mai încearcă! Mişcarea pentru Medgidia nu a reuşit să-i convingă pe judecători că pot activa pe scena politică românească!

31 Dec 2015 3228

Comunicat de presa - Congres extraordinar Noua Republică Reforma clasei politice începe cu noi!

21 Sep 2015 1599

Noi divergenţe în Parlament pe marginea Ordonanţei migraţiei politice

24 Feb 2015 1286

Editorial Clovnii de lângă noi

03 Sep 2014 1666

Conducere bicefală în viitoarea Uniune Creștin-Liberală? Noul PNL, între ambiţii vechi şi prietenii noi

19 Jul 2014 2455

EXCLUSIVITATE. Rezulte finale la europarlamentare Ierarhia partidelor în localităţile din judeţul Constanţa (documente)

30 May 2014 3485

Mii de buletine anulate? „Nu oferim voturile noastre nimănui”

25 May 2014 2318