Politic
Viitorul sef al OPC „Imi voi amenda chioscurile"
09 Feb, 2009 02:21
1525
Manuela MOLDOVEANU
Democrat-liberalul
Marius Ciobanu a fost nominalizat de conducerea organizaţiei judeţene PD-L
Constanţa pentru ocuparea funcţiei de director al Oficiului Teritorial pentru
Protecţia Consumatorului.
Ciobanu nu este numai viitor şef de instituţie publică, ci şi afacerist. El
deţine, probabil printre altele, două chioşcuri cu profil de alimentaţie
publică, la Poarta 1. Întrebat dacă din postura de şef al OPC va aplica amenzi
şi gheretelor sale, Marius Ciobanu a încheiat conversaţia telefonică brusc,
spunând că nu poate vorbi „astfel de lucruri" la telefon. Democrat-liberalul a
revenit cu un telefon peste câteva minute şi a declarat că afacerile sale sunt
în regulă, dar că, dacă va fi nevoie, va da amenzi şi chioşcurilor sale.
„Chioşcurile sunt ale mele şi de-acolo mănâncă toată lumea, dar o să trimit
echipa în control şi, sigur că da, vor aplica amenzi. Şi voi şi publica amenda
în ziar, ca să vadă toată lumea", a subliniat pedelistul, asigurându-ne, în
repetate rânduri, că-şi va face datoria şi că nimeni nu va scăpa nepedepsit
dacă îşi va bate joc de consumatori.
fara nume
09 Feb, 2009 13:19
La judet ramane Gheorghe Trandafir.
SEF OPC
09 Feb, 2009 09:48
CINE L-A NOMINALIZAT PE ASTA? FUNCTIA REGIONALA APARTINE PSD-ULUI NU PDL-ULUI. PDL ARE DOAR JUDETUL NU REGIONALA, ASA CA VA MAI ASEPTA PANA LA FUNCTIE
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
09 Feb, 2009 13:19
La judet ramane Gheorghe Trandafir.
09 Feb, 2009 09:48
CINE L-A NOMINALIZAT PE ASTA? FUNCTIA REGIONALA APARTINE PSD-ULUI NU PDL-ULUI. PDL ARE DOAR JUDETUL NU REGIONALA, ASA CA VA MAI ASEPTA PANA LA FUNCTIE