„Ce mişto ar fi! Putem să mai facem şi noi un blat?“ Pentru ce a fost arestat Roberto Ababei, director adjunct al Poliţiei Bucureşti (document)

Roberto-Ștefan Ababei, director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei municipiului Bucureşti (DGPMB), a fost arestat preventiv. El este cercetat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
 
În referatul propunerii de arestare, se arată că Ababei, „în datele de 14.07.2015 şi 22.07.2015, în mod direct şi pentru sine a primit sumele de 10.000 de euro, respectiv 3.000 de euro, iar ulterior, în zilele de 16 iulie 2015 şi 6 august 2015, acesta a pretins direct şi a primit în mod indirect, dar tot pentru sine, alte foloase constând în produse alimentare, de la administratorii SC (...) SRL, respectiv numiţii (...) şi (...), lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - DGPMB, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni în domeniul economic săvârşite cu ocazia derulării activităţii economice a SC (...) SRL“.
 
Mai mult decât atât, Roberto-Ștefan Ababei ar fi lăsat să creadă că are influenţă asupra unui comisar-şef care conduce, îndrumă şi controlează activitatea serviciului anterior menţionat.
 
Potrivit referatului, în data de 27 august, începând cu ora 12:00, „(...) şi (...) s-au aflat în biroul comisarului-şef de poliţie Ababei Roberto Ştefan“. „Cu această ocazie ofiţerul de poliţie le-a adus la cunoştinţă că a aflat că în perioada următoare va fi promovat pe o funcţie de conducere, superioară celei pe care se află, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Având în vedere posibila promovare a directorului general adjunct, numitul (...) îi solicită sprijinul acestuia pentru rezolvarea în mod ilegal a problemelor de natură penală ale societăţii comerciale (...) SRL“, conform sursei mai sus citate.
 
«(...): Doamne ajută! Tu îţi dai seama ce mişto ar fi? Putem să mai facem şi noi un blat?
Ababei Roberto-Ştefan: Ei, asta! Alea care se făceau erau nimicuri. Numai de-alea din… neinteligibil… păi, cum faci tu la… ciorbiţe şi încă un ardei.
(...): …(râde)…
Ababei Roberto-Ştefan: Deci, ală e… obligatoriu, îl pui acolo, că vrea omu’,
nu-l vrea… nu?
(...): …(râde)…
Ababei Roberto-Ştefan: Poate îl mai întrebi la o smântână, «vrei şi cu smântână?»
(...): …(râde)…
Ababei Roberto-Ştefan: Că la ciorba de burtă… nu mai… deci, pe bune…
(...): Da.
Ababei Roberto-Ştefan: Sau mici fără muştar…
(...): Aia e… aia e…
Ababei Roberto-Ştefan: Mai… cred că e mai… mai corect aşa spus“, potrivit referatului.
 
DNA arată că Ababei a încercat să-i „asigure pe (...) şi (...) că, după numirea sa pe o funcţie superioară, îşi va folosi influenţa derivată din respectiva funcţie pentru rezolvarea în mod favorabil a problemelor de natură penală ale celor doi“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, condamnat definitiv la închisoare

18 Oct 2016 1938

Roberto Ababei, plasat în arest la domiciliu

17 Dec 2015 1550

Adjunctul Poliţiei Capitalei a fost demis

15 Oct 2015 1481

Adjunctul Poliţiei Capitalei, reţinut pentru luare de mită

14 Oct 2015 1617

Adjunctul Poliţiei Capitalei, Ştefan Roberto Ababei, adus la DNA cu mandat

14 Oct 2015 1903