Adevarul de seara Bronz la cod roșu de radiații; peste 370 de solicitari la Ambulanța

La corturile de prim ajutor sunt tratate zilnic insolații, ai ambulanța a avut peste 370 de solicitări. Pe litoral, ieri, erau peste 130.000 de turiști, însă, similar zilelor trecute, codul roșu nu i-a speriat pe cei care au venit la mare să se bronzeze și să profite de vremea plăcută.

Meteorologii avertizeată că indicele radiaţiei ultraviolete a depăşit valoarea de 8, ceea ce înseamnă un potenţial puternic pentru deteriorarea pielii şi a ochilor. Însă, ieri, la orele prânzului, plajele erau pline. Când afară erau 37 de grade Celsius la umbră, bucureşteanul Nicolae Şchiopu (60 de ani) stătea cu nepoţii la plajă. „Doar nu ne programăm timpul liber în funcţie de avertizările meteorologilor!", spune turistul.

Însă, în fiecare zi la corturile de prim ajutor de pe plajă vin turiști care acuză dureri de cap, semne ale expunerii îndelungate la soare. „Vin cu tensiunea ridicată, deoarece nu țin cont de faptul că la orele prânzului soarele este puternic. Sunt mulți cardiaci, dar chiar și gravide sau mame cu nou născuți“, a declarat Adrian Bala, responsabil cort de prim ajutor în stațiunea Saturn. „Turiștii sunt atenționați în special la orele amiezii să se retragă la umbră, însă, în vacanță, sfaturile medicilor nu sunt ascultate“, a completat acesta.

„Expunerea excesivă la soare este deosebit de nocivă. Insolaţia, petele negre care apar pe piele ori cancerul de piele, cel mai rău cancer dintre toate - acestea sunt riscurile la care se expun turiştii", avertizează și medicul Ioana Antohi, specialist dermatolog.

Peste 370 de solicitări la ambulanță

Cadrele medicale de la Ambulanţa Constanța au avut 374 de solicitări în doar 12 ore, cele mai multe în  Mamaia și Năvodari. Este vorba în mare parte de persoane cardiace care au avut probleme din cauza căldurii.

Vasile Popescu, directorul Serviciului de Ambulanță, a declarat că pentru a veni în întâmpinarea turiștilor echipaje vor rămâne staționate în Mamaia, Neptun, Eforie, Costineşti şi Vama Veche.

Protejați-vă pielea


Pentru a preveni aceste neplăceri, medicii spun că persoanele cu pielea albă şi foarte albă trebuie să se expună la soare doar până la ora 10 dimineaţa, iar după – amiază după ora 17.00. Ei rebuie să folosească o cremă cu factor de protecţie 40 sau 50+. Persoanele cu pielea mai închisă la culoare beneficiază de o fotoprotecţie mai bună şi pot sta la soare şi până la ora 11. În cazul lor, loţiunea de protecţie va avea un factor cuprins între 25 şi 30. Mulatrii se pot expune la soare la orice oră.

De la farmacii sau magazinele de plajă se pot achiziționa următoarele creme: Iwostin - Solecrin - 42 lei,  Iwostin - Solecrin Cremă pentru ten Cuperozic - 35 lei, Ivatherm - spray pentru copii – 58,16 lei, Eucerin Sun – 64,80 lei.

www.adevarul.ro/locale/constanta/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătalin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile pentru județul Constanța - (VIDEO)

02 May 2024 159

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 648

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 448

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 538

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 670

O agenție de turism s-a mutat la Constanța și și-a reluat activitatea după șapte ani

21 Apr 2024 447

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 587

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 393

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 985

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 391

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 373

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 468

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 582

Patru agenții de turism din județul Constanța au rămas fără licență de funcționare. Iată care sunt acestea (DOCUMENT)

10 Apr 2024 6075

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 661