Adevărul de seară „Cartierul“ Mamaia, sub asediul lui Mazăre. Edilul-şef al Constanţei vrea autonomie în staţiune

„Şi aşa avem o mare urâtă, lăsaţi-ne măcar să aducem investitori", a spus primarul la întâlnirea cu hotelierii şi operatorii de pe litoral, deputaţi care au dezbătut astăzi, la Olimp, Legea Turismului.

Legea Turismului a fost dezbătută ieri, la Olimp, de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor. Au stat la aceeaşi masă adversari politici - primarul Constanţei Radu Măzare şi Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei din Camera Deputaţilor, fostul primar al Mangaliei, Zanfir Orguş, în prezent deputat, şi actualul primar Claudiu Tusac, alături de deputaţi, operatori din turism.

Edilul Constanţei a venit la întrunire cu lecţiile bine făcute de acasă: cu un masterplan, fotografii. „Mi-am pus şi butonieră la camaşă şi am venit să le spun că Ministerul Turismului habar nu are ce se întâmplă pe litoral, dar vine doar să ne încurce", a spus Mazăre.

Conform unui masterplan de dezvoltare a staţiunii Mamaia, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului, este necesară construirea unei Riviere tomitane, care să lege Portul Tomis de Mamaia, dar şi a unor complexuri rezidenţiale de locuit permanent în interiorul staţiunii.

Dacă primul punct a eşuat încă de pe vremea când Sulfina Barbu era ministru al Mediului, în privinţa complexurilor rezidenţiale proiectul este în plină dezvoltare în Mamaia. Radu Mazăre a spus că aceste locuinţe de vacanţă sunt salvarea turismului pentru capetele de sezon. Spre exemplu, în blocurile aflate în partea de nord a staţiunii, spre Năvodari, 5.000 de oameni cresc gradul de ocupare al staţiunii în fiecare vară.

„Staţiunile au făcut făcute de comunişti de sine stătătoare. Acest lucru nu mai este valabil astăzi. Mamaia este un cartier al Constanţei, care s-a unit şi cu Năvodari", a spus edilul.

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 84

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 300

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 300

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 281

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 413

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 376

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 371

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 439

48 centrale eoliene, 4 stații de transformare, rețele electrice și căi de acces Parc eolian, înființat de South Wind SRL în comuna Cerchezu, județul Constanța

26 Apr 2024 346

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 306

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 392

Constănțenii, invitați să depună observaţii la APM Constanța Centrală electrică fotovoltaică, înființată de firma 2A Allcross SRL, în comuna Cobadin

26 Apr 2024 275

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 486

Tribunalul Constanța, decizie definitivă în cazul Herli-Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța!

26 Apr 2024 347

Licitații Constanța Confort Urban SRL, un nou contract cu Fast Park Co SRL pentru parcări prin SMS! Achiziție de 265.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 325