Cuget Liber Comisarul şef Dumitru Catană, şeful Poliţiei Constanţa - „Nu mă tem de nimic"

Zece şefi ai Inspectoratelor de Poliţie sunt în pericol să fie eliberaţi din funcţii, din cauza raportului privind mitingul poliţiştilor de la Cotroceni.

Anunţul a fost făcut, săptă-mâna trecută, de secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Dan Valentin Fătuloiu. El a declarat că va discuta pe această temă cu ministrul MAI Traian Igaş şi premierul Emil Boc. Mai mult, oficial, Fătuloiu a cerut şi demiterea şefului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, ameninţând că, în caz contrar, el îşi va da demisia.

Cu toate acestea, scandalul demiterilor şefilor unor Inspectorate Judeţene din ţară a fost trecut, pentru moment, sub tăcere, principalul subiect care se discută acum fiind cel legat de şpaga de un milion de euro pe care a refuzat-o chestorul Fătuloiu.

Cu toate acestea, surse din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au precizat că lista cu cei zece şefi de Inspectorate se află pe masa ministrului de Interne, Traian Igaş, care doreşte să găsească cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului din cadrul ministerului pe care îl conduce.

Aşa cum deja se ştie, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Dumitru Catană, nu este printre cei simpatizaţi de chestorul Dan Valentin Fătuloiu, din contră, el aflându-se pe lista neagră a secretarului de stat.

Cu toate acestea, comisarul şef Dumitru Catană spune că nu doreşte să comenteze afirmaţiile chestorului Fătuloiu. Totuşi, el a precizat că nu se teme că va fi demis.

„Mă consider un om cinstit, care şi-a făcut datoria la locul de muncă. În privinţa mitingului, nu aveam cum să le interzic subor-donaţilor să nu se ducă, deoarece ei se aflau în timpul lor liber sau în concedii de odihnă. Este dreptul lor constituţional şi aş fi făcut un abuz să le interzic prezenţa la miting", a spus şeful Poliţiei Constanţa.

Lista lui Fătuloiu

1.Comisar şef Radu Sandu Moldovan, şeful IPJ Harghita din 16 martie 2004

2.Comisar şef Aurelian Şorici, şeful IPJ Neamţ din iunie 2006

3.Comisar şef Nicolae Dobrin, şeful IPJ Giurgiu din mai 2006

4.Comisar şef Vasile Mărgineanu, şeful IPJ Călăraşi din iunie 2010

5.Comisar şef Vasile Şofan, şeful IPJ Tulcea din 1 iulie 2009

6.Comisar şef Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău din 31 iulie 2009

7.Chestor Sorin Oprea, şeful IPJ Prahova din decembrie 2009

8.Comisar Iulian Ciorobescu, şeful IPJ Teleorman din 8 februarie 2010

9.Comisar şef Nicuşor Badea, şeful IPJ Dolj din 13 august 2010

10.Comisar şef Dumitru Catană, şeful IPJ Constanţa din 1 septembrie 2010

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 287

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 316

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 379

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 422

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 478

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 494

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 552

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 576

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 430

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 360

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 559

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 716

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 700

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 592

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838