Revista presei locale

Cuget Liber O, brad frumos, cu cetina de criză!

Preţurile brazilor de Crăciun sunt la jumătate faţă de anul trecut

 

Criză, necriză, tradiţiile trebuie păstrate. Bradul şi porcul nu pot lipsi din Crăciunul românilor. Pe acest principiu s-au bazat şi comercianţii care au ajuns zilele acestea la Constanţa cu brazi. Preţurile astro-nomice din anii trecuţi au dispărut şi au venit cu oferte mult mai pămân-teşti, aşa încât să poată tot omul să-şi umple casa cu miros proaspăt de cetină.

Dacă anul trecut, pe vremea asta, brazii de vindeau cu sute de lei, acum, cu numai 70-80 de lei, putem cumpăra o frumuseţe de brad de peste un metru şi jumătate înălţime. Dacă spaţiul şi bugetul ne permite ne putem „arunca" şi la unul de trei metri, la numai... 200 de lei.

„Noi am venit cu brazii din Vrancea. Sunt numai din cei româneşti. Dar avem şi din soiurile vechi, mai chei. Au cam doi metri, doi metri şi jumătate, dar nu sunt aşa de bogaţi în ramuri precum soiul acesta nou. Îi dăm cu 50 de lei. Ceilalţi arată ca în filme. Drepţi, frumoşi. Costă 60-70-80 de lei, în funcţie de mărime. Avem şi la 100 de lei. Cel mai scump este 200 de lei, dar trebuie să ai casă mare ca să ai unde să îl bagi", ne spune un comerciant din Piaţa Tomis III, fără să uite să ne precizeze că, dacă suntem interesaţi de un brad mare, se mai negociază preţul cu patro-nul.

Câţiva metri mai încolo, altă grămadă verde. Preţurile sunt aceleaşi ca şi la precupeţul de dinainte, oferta însă ceva mai bogată. Mânaţi de interesul din ce în ce mai mare al românilor de a proteja natura, comerciantul a scos la vânzare şi brazi cu tot cu rădăcină, în ghiveci. Un copac de aproximativ 2,5 metri costă 300 de lei. Dar sunt şi mai mici, la 150-200 de lei.

La un alt comerciant am găsit brazi şi la 25 de lei. Destul de micuţi, dar bogaţi şi cu un miros pătrunzător de cetină. Tot acolo se vând şi crenguţe, cu 3 lei şi 4 lei, şi coroniţe, cu 5 lei.

„Este un Crăciun sărac anul acesta. Acum doi ani luam primă de porc câte 500 de lei şi eu şi soţul meu. Acum el este în şomaj tehnic, iar eu nu mai iau nicio primă. O să ne descurcăm cum putem, cu cheltuieli mult mai mici, un brad mai mic, carne mai puţină, cadouri mai mult simbolice", ne-a declarat Elena Vlaicu.

Brazi online

Cine nu are timp să ia pieţele la picior îşi poate alege şi comanda un brad pe internet. Oferta este bogată, reducerile destul de consistente, iar livrarea este gratuită. Preţurile s-ar putea să vă usture destul de tare la buzunar, având în vedere că un brad de 4 m, din Danemarca, ajunge să coste 1.299 de lei, iar unul de un metru înălţime, în ghiveci, 292 de lei.

Artificiali pentru cei eco-friendly

În cazul în care iubiţi natura aşa de mult încât nu vă înduraţi să aduceţi un brad în casă, fie el şi în ghiveci, aveţi alternativa celor artificiali. Vă privaţi de mireasma plăcută de cetină în ajunul Crăciunului, dar nu vă mai bateţi capul cu achiziţionarea bradului an de an. Sunt destul de uşor de montat şi la preţuri accesibile.

În supermarket-urile constănţene găsiţi brazi artificiali de diferite dimensiuni, începând de la 50 de lei.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendarul Tradiţiilor Militare. Este ziua Informaticienilor. Unitate militară din Forţele Navale cu atribuţiuni în domeniu

01 Sep 2018 1830

Tradiții de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Azi se face gălăgie pentru a fi izgonite vrăjitoarele

21 May 2018 1786

Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai veneraţi mucenici din lumea creştină. Ce trebuie să facem azi pentru noroc şi belşug în toate

23 Apr 2018 1776

Programul de Paște la Constanța. Mersul trenurilor. Programul instituțiilor. Centre comerciale deschise. Orar RATC

07 Apr 2018 3749

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Învierea Domnului. Obiceiuri de Paște

07 Apr 2018 3028

Creștinii sărbătoresc mâine Buna Vestire. Tradiţii pentru spor şi sănătate. De ce se mănâncă pește în această zi

24 Mar 2018 1054

Care este semnificaţia zilei de 8 Martie. Când a fost oficializată şi ce tradiţii sunt în România cu această ocazie

08 Mar 2018 1402

1 Martie la români. Tradițiile, simbolurile și evoluția mărțișorului!

01 Mar 2018 1682

Dragobetele, ziua naţională a iubirii la români Ce trebuie şi ce nu trebuie să faci ca să-ţi meargă totul bine

24 Feb 2018 919

#citeşteDobrogea Evreii din Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Feb 2018 1992

Tradiţii dulci Cine a fost Sfântul Valentin şi de ce îl iubeşte toată lumea

14 Feb 2018 2161

Este Sâmbăta morţilor. Sunt pomeniţi cei care s-au stins fără lumânare la căpătâi

10 Feb 2018 1378

Creştinii prăznuiesc Întâmpinarea Domnului, sărbătoare împărătească a Bisericii. De azi, iarna se pregăteşte de plecare

02 Feb 2018 1452

Adăpost pescăresc pe terenul din zona Poligonului 23. Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism

18 Jan 2018 2169

Tradiția continuă în comuna Mihail Kogălniceanu Botezul cailor, o paradă de forță, eleganță și frumusețe

07 Jan 2018 1288

Tradiţii de Sfântul Ioan Botezătorul. De ce trebuie să ne stropim azi cu agheasmă nouă?

07 Jan 2018 1795

Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul

02 Jan 2018 2665

Tradiţii şi superstiţii care sunt legate de noaptea de Revelion

30 Dec 2017 1410

Sfântul Ștefan, de ajutor celor care au probleme de sănătate. De ce este bine să aducem în casă icoana care îl înfățișează

27 Dec 2017 2428

Tradiții și superstiții de Crăciun. Dacă cerul este senin în ziua sărbătorii, va fi un an roditor

25 Dec 2017 3794

Cum se sărbătoreşte Crăciunul în lume

24 Dec 2017 1069

Obiceiuri în Ajunul Crăciunului

24 Dec 2017 990

Te aşteptăm cu drag, cu cizmuliţele în prag! Azi îl prăznuim pe Sfântul Nicolae, cel mai popular sfânt al creştinătăţii

06 Dec 2017 855

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Apostol Andrei De ce fetele îşi pun sub pernă busuioc, iar oamenii ung fântânile, ferestrele şi uşile cu usturoi

30 Nov 2017 1969

Numeroase rituri de purificare, în prima zi a Postului Crăciunului. Urmează șase săptămâni în care creștinii își curăță sufletele și trupurile

14 Nov 2017 1216

12 noiembrie. Trei sărbători în Armata României. Pe cine omagiază, militarii, azi. Ce le urăm sărbătoriților

12 Nov 2017 4036

Superstiţii şi tradiţii de Sfinţii Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri. Cum sunt pedepsiţi cei care muncesc pe 8 noiembrie

08 Nov 2017 1567

De azi, căldura intră în pământ şi gerul îşi arată colţii Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit de ortodocşi şi catolici

26 Oct 2017 3102

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea familiei De ce este interzis astăzi să calci, să coşi şi să găteşti

14 Oct 2017 5550

Sărbătoare mare, azi, pentru creştini Înălţarea Sfintei Cruci vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei

14 Sep 2017 2413

Primul praznic închinat Maicii Domnului, sărbătorit de creştini De ce este Fecioara Maria protectoarea mamelor şi a femeilor însărcinate

08 Sep 2017 2024

Se ţine post negru Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită azi de creştini

29 Aug 2017 3459

Atmosferă de sărbătoare la Muzeul de Artă Populară. Se cântă din fluier și se lucrează la roata olarului (galerie foto + video)

14 Aug 2017 1851

Sfântul Ilie, patronul spiritual şi protectorul aviatorilor români Ce se întâmplă de tună azi, conform tradiţiei

20 Jul 2017 2510

Obiceiuri şi tradiţii în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel Sărbătoarea marchează jumătatea verii agrare şi vremea secerişului

29 Jun 2017 3154

„Hristos s-a înălțat!“ De Înălţarea Domului, se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să se alunge relele

25 May 2017 3261

La 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului Liric din Constanţa Soprana Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ - „Avem nevoie de recunoaştere, sprijin şi încredere“

04 May 2017 6463

Azi se stropesc cu apă sfinţită grădinile şi livezile Izvorul Tămăduirii - sărbătoarea închinată Maicii Domnului

21 Apr 2017 4383

Obicei vechi, păstrat peste veacuri. Ce trebuie să facă copiii în dimineaţa Paştelui?

16 Apr 2017 1875

Sărbătoarea sfântă de Florii Duminică se mănâncă muguri de salcie după slujba de sfinţire. Ştii de ce?

08 Apr 2017 3592

Rețetă video. Varză creață cu legume. Rețetă de post

18 Mar 2017 1356

Valentine's Day 2017. Tradiţii dulci de Ziua Îndrăgostiţilor Cine a fost Sfântul Valentin şi de ce toată lumea îl iubeşte

14 Feb 2017 2821

Întâmpinarea Domnului, zi de cumpănă între anotimpul rece şi cel cald. Ce fac creştinii ca să fie feriţi de boli

02 Feb 2017 2257

De ce trebuie să fii vesel în ziua de Sfântului Ioan Botezătorul

07 Jan 2017 1691

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Botezul Domnului! Ce trebuie să faci ca să îţi meargă bine tot anul

06 Jan 2017 1786

Ce trebuie să faci astăzi ca să îţi meargă bine tot anul!

01 Jan 2017 3328

Tradiţii şi superstiţii de Anul Nou

31 Dec 2016 1734

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce nu ai voie să faci în Ajunul Crăciunului dacă vrei să ai belşug în 2017

24 Dec 2016 3919

De Sfântul Nicolae începe iarna Azi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori. Ce semnificaţie au

06 Dec 2016 2652

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Apostol Andrei Azi, oamenii ung fântânile, poarta, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi

30 Nov 2016 1877