Cuget Liber Paul Brânză-„Eu sunt omul potrivit la PDL Constanţa!“

Directorul Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, candidat la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, şi-a prezentat, ieri, echipa cu care doreşte să conducă filiala partidului de la malul mării.

Astfel, alături de Paul Brânză, s-au aflat preşedintele Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa, deputatul Maria Stavrositu, deputatul Zanfir Iorguş, Gheorghiţă Corbu, Dumitru Moinescu, Florian Cristea, Anca Belu, Mioara Sorescu, dar şi alţi democrat-liberali care îl susţin la preşedinţia organizaţiei.

În cadrul discursului, Paul Brânză a susţinut că sloganul său este „Eu sunt omul potrivit la PDL Constanţa", iar ţinta viitoarei organizaţii este câştigarea alegerilor la Constanţa, atât pe plan local, cât şi judeţean.

„În 1998, am devenit membru al partidului. PD domina atunci scena politică. Aveam Consiliul Judeţean, Primăria Constanţa şi 80% din primăriile din judeţ. Azi, când PDL este cel mai mare partid din România, noi, la Constanţa, suntem excluşi de la luarea deciziei la nivel judeţean. În interiorul PDL Constanţa, oamenii competenţi au fost înlăturaţi. Decizia a fost confiscată de un grup restrâns şi fără calităţi de lider. Îmi doresc un partid politic în care decizia să fie transparentă şi luată în forurile interne. Un partid care să fie alternativă la politica de prăduire dusă de PSD. Am căutat să am lângă mine lideri deopotrivă noi şi vechi, trecuţi prin viaţă, dar şi tineri. Pe Iorguş şi Moinescu îi recomand să fie stâlpii PDL. Maria Stavrositu, sursă inepuizabilă de energie, e alături de mine şi asta îmi dă încredere, Gheorghiţă Corbu e un bun cunoscător al economiei", a spus Brânză.

El a criticat în termeni duri actuala conducere a PDL Constanţa şi a adăugat că viitoarea organizaţie doreşte să obţină la alegerile de anul viitor cel puţin 30 de primari PDL în judeţul Constanţa.

„Trebuie să recâştigăm Mangalia, Medgidia, Năvodari. Trebuie să înlăturăm această adunătură de interese din PDL Constanţa care a fost până acum. Avem nevoie de o echipă competentă cu oameni valoroşi", a mai precizat Brânză.

În ceea ce priveşte oamenii care mai sunt alături de el, Paul Brânză a precizat că are alături de el mai mulţi primari PDL din judeţul Constanţa, cum ar fi Florin Mitroi, Mihalache Neamţu, Dumitru Bocai, Vasile Simion, Viorel Bălan, Anton Bur-cea, Vasilica Matei, Mugurel Mitrana şi Tudor Nădrag.

În ceea ce priveşte un eventual tur doi al alegerilor de sâmbătă, Paul Brânză a declarat că nu va exista aşa ceva.

„Nu va fi un tur doi. Voi câştiga din prima, cu 60-65%", a spus Paul Brânză, sigur pe el.

Susţinătorii lui Paul Brânză, încrezători în proiectul lui

„Avem nevoie de linişte în partid pentru a putea construi. Sperăm ca de sâmbătă să fie aşa cum ne dorim", a precizat şi Maria Stavrositu. Ea a mai declarat că nu va profita de funcţia pe care o are pentru a preferenţia pe cineva.

„Doresc să păstrez echilibrul şi nu voi înclina balanţa spre un anumit candidat", a mai spus Maria Stavrositu.

La rândul său, deputatul Zanfir Iorguş a ţinut să menţioneze că „trebuie să ne asumăm greşelile făcute cu disfuncţionalităţile care sunt".

„Politica se face pe voturi şi trebuie să demonstrăm că suntem o echipă bună. De aceea, este nevoie să venim cu o echipă competentă, care să dea o conotaţie de familie în interiorul partidului. Cred în acest proiect, în seriozitatea lui Paul Brân-ză, care va fi loial acestei echipe", a adăugat parlamentarul.

În cadrul întâlnirii de ieri, au mai luat cuvântul şi alţi democrat-liberali care vor merge la alegerile de sâmbătă alături de Paul Brânză. Fără nicio excepţie, toţi au spus că proiectul acestui candidat este cel mai bun şi cel mai viabil pentru PDL Constanţa.

Reamintim că, pe lângă Paul Brânză, şi-au mai depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, actualul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, Christian Gigi Chiru şi Nicolae Ciucă. Până ieri, cu excepţia lui Paul Brânză, niciunul dintre candidaţi nu şi-a prezentat public proiectul pe care îl va pune în practică în caz că va câştiga alegerile la PDL Constanţa. Totodată, niciunul dintre ceilalţi trei candidaţi nu şi-a prezentat public echipa cu care speră să facă ordine în interiorul filialei de la malul mării.

http://www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 499

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 1115

Post vacant la Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța! Cine poate participa la concurs

01 Apr 2024 819

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1831

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs o unitate militară din Mangalia

19 Feb 2024 3192

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța face angajări! Ce posturi sunt scoase la concurs

07 Feb 2024 2005

Angajări Constanța Clubul Sportiv Public Orășenesc Ovidiu scoate un post la concurs. Vechime de minim șase ani solicitată

02 Feb 2024 1252

IPJ Constanța, precizări importante! Este vizat Compartimentul Secretariat, documente clasificate și arhivă din cadrul Poliției municipiului Constanța

24 Dec 2023 1630

Termoficare Constanța angajează personal pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Iată care sunt acestea

15 Dec 2023 2011

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară nr. 02192 Constanța angajează. Iată ce trebuie să faci

14 Dec 2023 1789

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” face angajări! Sunt mai multe posturi vacante

14 Nov 2023 10847

Unitatea Militară nr. 02192 Constanța din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” scoate la concurs mai multe posturi vacante. Iată care sunt acestea

10 Nov 2023 1577

Angajări la Universitatea Ovidius Constanța. Posturile pentru care se organizează concursul

28 Sep 2023 1539

Angajări la DNA! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

13 Sep 2023 2887

DNA angajează! Se cer abilități în utilizarea calculatorului - nivel mediu

11 Sep 2023 1449