Cuget Liber Protest la Spitalul TBC Palazu Mare - „Comasarea este o tâmpenie rar întâlnită"

Medici, asistente şi pacienţi s-au strâns, ieri dimineaţă, în curtea Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare, într-un protest împotriva Ministerului Sănătăţii, care vrea să transforme unitatea în secţie exterioară a altui spital. „Nu comasării!" au scandat aproape 100 de oamenii, conştienţi că, dacă planurile ministerului vor fi puse în aplicare, vor duce la reduceri semnificative de paturi şi personal. Măsura ar putea fi tragică pentru pacienţi, în condiţiile în care Constanţa este al treilea judeţ din ţară la incidenţa tuberculozei în rândul populaţiei.

Spitalul este performant

„Vrem să atragem atenţia autorităţilor de la centru, pentru a renunţa la această idee", ne-a declarat Erdin Borgazi, managerul spita-lului. Iar motive pentru a menţine Spitalul TBC Palazu Mare ca unitate de sine stătătoare sunt numeroase, a adăugat el. „Nu suntem de acord, pentru că spitalul este performant, nu a acumulat datorii. Anul trecut, am fost singurul spital din judeţ pentru care nu a fost nevoie să fie plătite datoriile, în momentul preluării de către autorităţile judeţene. De asemenea, suntem singurul spital din judeţ care a reuşit să acceseze un proiect din fonduri europene nerambursabile. Proiectul este în desfăşurare şi constă în amenajarea şi dotarea ambulatoriului TBC de pe bd. Alexandru Lăpuşneanu. Sunt şi alte proiecte pe care vrem să le facem şi, dacă ne pierdem personalitatea juridică, va fi destul de greu", a declarat managerul.

Totodată, reprezentantul spitalului a arătat că unitatea este dotată cu aparatură performantă. „Vorbesc de laborator, pe care suntem în curs să-l acredităm RENAR. Avem aparatură ce se mai regăseşte doar în câteva centre din ţară. Nu înţelegem comasarea, având în vedere că spitalul nu are probleme. Sunt spitale care trebuie comasate, dar nu credem că este vorba de unitatea noastră", a mai afirmat Borgazi.

Un alt motiv de mândrie este faptul că pacienţii care ajung în această unitate nu sunt nevoiţi să-şi cumpere cele necesare. „Bolnavii nu şi-au cumpărat nici măcar o seringă, aşa cum se întâmplă în alte unităţi şi chiar am fost apreciaţi pen-tru acest aspect", a arătat managerul.

Bolnavii vor avea de suferit

Pacienţii ar avea cel mai mult de suferit, au atras atenţia cadrele medicale. „Comasările de spitale duc automat la reduceri de paturi şi personal. Este clar, ne-am în-văţat de 20 de ani. Deja personalul este sub normativ, căci sunt 181 de angajaţi, dintr-o schemă de peste 200 de posturi. Sunt probleme, pentru că o parte dintre angajate s-au pensionat sau sunt în concediu de îngrijirea copilului, iar posturile lor sunt blocate. Să ne spună cei de la minister cum poate o asistentă să supravegheze 30 de bolnavi, dintre care 20 au perfuzii? Comasările sunt o tâm-penie rar întâlnită", a afirmat Ani Borş, membru „Sanitas".

Mai mult, medicii atrag atenţia că reducerile de paturi vor însemna mai puţini pacienţi trataţi. Iar Constanţa este, la ora actuală, al treilea judeţ pe ţară la incidenţa tuberculozei. „Avem din ce în ce mai mulţi pacienţi, consultaţii foarte multe, dar nu avem paturi. Iar ministerul vrea să le mai reducă", a arătat un alt cadru medical. „Trebuie să recunoaştem că judeţul nostru are o incidenţă mare a tuberculozei. Iar Constanţa are nevoie de spitalul acesta, este singurul care poate să asigure tratamentul bolnavilor din judeţ", a adăugat Erdin Borgazi.

Nici Infecţioasele nu vor comasare

Ministerul nu ar trebui să se grăbească să comaseze unităţile, ci ar trebui să urmărească accelerarea procesului de acreditare al spitalelor, spun medicii. Prin îndeplinirea condiţiile pentru acreditare, spitalele ar respecta normativele europene şi ar exista o garanţie că rămân în funcţiune unităţile care au, într-adevăr, performanţe.

De menţionat că nici reprezen-tanţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, a cărui secţie exterioară ar urma să devină unitatea din Palazu Mare, nu sunt de acord cu reorganizarea. Potrivit dr. Stela Halichidis, managerul unităţii de infecţioase, fondurile vor reprezenta o problemă; foarte probabil, acestea nu vor creşte şi va fi dificil să fie împărţite între cele două unităţi, cu nevoi deosebite. Din nou, pacienţii vor fi cei care vor suferi.

Opiniile medicilor

„Gândiţi-vă că este un spital care s-a dezvoltat progresiv, în ultimii 10 ani. Au fost făcute investiţii extraordinare, iar odată comasaţi, probabil că finanţarea nu va mai fi aceeaşi. Vom face medicină între două spitale, vom transforma serviciul medical în salvare. Actul medical nu poate să se desfăşoare dacă nu există şi partea administrativă care să ne ajute. Nu putem să tratăm dacă nu avem medicaţie, servicii de întreţinere şi curăţenie. Ar trebui bine calculat înainte de a distruge identitatea unui spital, care se ocupă de problemele epidemiologice importante ale unui judeţ precum Constanţa" - dr. Elena Danteş, director medical.

v v v

„Această reorganizare nu a pornit de la analiza fiecărei unităţi, nici din punct de vedere al dotării, nici al performanţelor. Este făcută din condei, de undeva, unde probabil că banii pentru Sănătate sunt foarte atractivi şi vor fi daţi cât mai puţini pentru nevoile reale ale pacienţilor. Bolnavul de tuberculoză are un regim special de hrană, durata internării este mai mare decât la alţi pacienţi. În plus, au nevoie de consiliere, pe care noi le-o oferim aici" - dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1372

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 917

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1654

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 878

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 921

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 946

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3757

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2708

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164