Jurnal de Constanţa Primarul din Seimeni şi-a luat ţeapă de la o familie de nevoiaşi

În comuna Seimeni este nevoie de şase locuinţe modulare, fiecare cu câte trei camere, care ar putea fi amplasate pe terenul celor ce au nevoie de un acoperiş deasupra capului. Cu toate astea, edilul localităţii, Lucian Blaj, este sceptic şi are dreptate să fie aşa după ce, anul trecut, a construit două camere pentru o familie din Seimeni care nu a apreciat efortul administraţiei locale şi a girat un împrumut cu casa.Pentru că nu şi-a achitat datoria, familia a pierdut casa, iar primăria a rămas cu buzunarele goale pentru că a dorit să facă un bine.

Lucian Blaj spune că are câteva familii cu mulţi copii care nu au niciun venit şi care locuiesc practic în nişte bordeie, drept pentru care ideea locuinţelor modulare pe care edilul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a prezentat-o săptămâna trecută l-a încântat. Oamenii lucrează în agricultură cu ziua, dar banii pe care-i primesc nu le ajung nici pentru traiul de pe-o zi pe alta. Familiile pe care Primăria Seimeni doreşte să le ajute au câte o bucăţică de teren, dar nu au bani să-şi construiască un acoperiş deasupra capului, iar edilul şi-ar dori într-o oarecare măsură să amplaseze containerele pe terenul oamenilor, dar se teme ca nu cumva să greşească. Anul trecut, autoritatea locală a luat în vizor cazul unei familii în care toţi membrii erau bolnavi de TBC şi care locuiau împreună cu copii într-o singură cameră. Primarul a fost impresionat de felul în care trăiau membrii familiei, drept pentru care a organizat o licitaţie pentru a contracta o firmă care să le ridice oamenilor încă două camere.

Au girat cu casa construită de primărie

Primăria Seimeni a plătit societatea să construiască cele două camere, folosind o parte din materialele necesare pentru locuinţă din cele rămase după reabilitarea Căminului Cultural din localitate. În total, investiţia a însumat circa 200 de milioane de lei vechi. La sfârşitul lui 2010, familia Tincu, cea căreia primăria i-a construit două camere, a împrumutat 2.000 de euro de la cineva din Cernavodă, a girat cu casa şi a plecat în Italia. Soţii Tincu s-au întors, şi-au luat copii, dar au uitata de datorie, drept pentru care cel de la care au împrumutat banii a scos casa la licitaţie. Edilul din Seimeni s-a opus acestei manevre încercând să explice că imobilul a fost construit şi reabilitat de primărie. N-a avut sorţi de izândă, iar Lucian Blaj a pierdut investiţia de 200 de milioane a administraţiei publice locale. Imobilul a fost vândut cu 220 de milioane de lei vechi, iar cel care i-a împrumutat a recuperat suma. În acest context, edilul nu ştie dacă este în regulă să amplaseze locuinţele modulare pe terenul celor care şi-au construit pe ele nişte cocioabe din placaje.

Primăria Seimeni nu a identificat încă o soluţie clară pentru aplasarea locuinţelor modulare; problema este că autoritatea locală nu are fonduri nici pentru a realiza infrastructura pe un teren care să aparţină localităţii.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 355

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 407

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 316

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 410

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 587

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 445

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 450

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 446

Firme Constanța Un nou administrator în cadrul Medical See SRL

25 Apr 2024 362

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 641

Firme Constanța Gammadyne PVC Fabrik SRL își deschide un nou punct de lucru

25 Apr 2024 334

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 471

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 389

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 289

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 352