Jurnal de ConstantaPeste 190 de medici de familie au contract cu CJAS

Tentativa de protest a medicilor de familie şi ameninţarea pacienţilor că vor fi puşi la plata consultaţiilor chiar dacă au cotizaţiile la sănătate achitate la zi au încetat. Vineri, 10 iunie, medicii au decis să semneze contractele cu CNAS.

Era nevoie de încă o întâlnire cu ministrul Sănătăţii pentru ca medicii de familie să gândească mai profund. Preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie din România, Doina Mihăilă, a anunţat vineri dimineaţă că medicii de familie vor semna contractul-cadru pentru 2011 cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În urma acordului la care s-a ajuns, toţi medicii de familie vor elibera, începând de marţi, 14 iunie, reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi vor semna trimiteri către cabinetele medicilor de specialitate. În consecinţă, aceştia vor trebui să-şi depună mapele de contractare la sucursalele din teritoriu ale CNAS. Se pare că ultima rundă de negocieri a avut efectul scontat de medici. Aşadar, solicitări precum consultarea bolnavilor cronici ori de câte ori au nevoie, valoarea garantată a punctului de 3 lei per capita şi 1,8 per serviciu, precum şi informatizarea vor reprezenta obiectul unui alt contract, separat, deocamdată acestea fiind stipulate într-un protocol semnat cu Ministerul Sănătăţii.

Mai mult pe http://www.jurnaldeconstantaonline.ro/2011/06/11/peste-190-de-medici-de-familie-au-contract-cu-cjas/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1372

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 917

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1654

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 876

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 921

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 944

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1046

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3755

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 885

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 765

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2707

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164