Jurnalul de Constanţa Cernavodă se pregăteşte să facă faţă inundaţiilor

Oraşul Cernavodă este una dintre localităţile judeţului care, la fiecare cădere abundentă de precipitaţii, se inundă. Zeci de locuinţe sunt inundate în fiecare primăvară şi toamnă, ceea ce nu este deloc plăcut pentru proprietari. Autoritatea publică locală a înţeles că lucrurile nu mai pot continua aşa, astfel că a demarat lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare a apelor pluviale. De asemenea, în această perioadă se lucrează şi la extinderea sistemului de canalizare pe mai multe străzi.

„Reabilitarea canalizării pluviale în oraşul nostru era absolut necesară având în vedere configuraţia terenului, cu pante mari, şi ploile cu caracter torenţial. Canalizarea pluvială existentă este insuficient dezvoltată şi de aceea se produc frecvent inundaţii ale zonei centrale. În cazul unor precipitaţii cu intensităţi mari, zona cea mai afectată este strada Mihai Eminescu din cauza aportului de ape meteorice ce se scurg de pe străzile Anghel Saligny, Lt. I. Muşat, Seimeni. Se produce inundarea locuinţelor şi a magazinelor, uneori nivelul atingând înălţimea de un metru în cazul în care nivelul Dunării este ridicat şi ploile sunt torenţiale", spune edilul localităţii, Mariana Mircea.

Dar precipitaţiile nu sunt singurele care duc la inundarea oraşului Cernavodă; un alt factor care îi prinde mereu nepregătiţi pe locuitori şi pe reprezentanţii primăriei este nivelul Dunării atunci când acesta creşte.

Măsuri preventive

Analizând toate aceste situaţii nefavorabile dezvoltării oraşului şi confortului cetăţenilor, autoritatea locală a hotărât luarea de urgenţă a unor măsuri. S-a lucrat la reabilitarea colectoarelor existente şi la extinderea unor colectoare noi în zonele în care, până în prezent, nu a existat canalizare pluvială. Astfel, în zona portului s-au prevăzut canale transversale de preluare a apelor de pe străzile Canalului, Octav Băncilă, Călăraşi şi Gh. Asachi. De asemenea, pe strada Mircea cel Bătrân - pentru preluarea apelor ce se scurg de pe această stradă şi parţial de pe străzile Unirii, Dacia şi Anghel Saligny - s-au prevăzut canale transversale şi guri de scurgere. În zona străzii Mihai Eminescu s-a proiectat şi construit un colector principal nou. Mai mult decât atât, pentru protecţia împotriva inundării centrului s-a prevăzut, în zona de deversare a colectorului de pe strada Mihai Eminescu, o staţie de pompare a apelor pluviale, care va funcţiona numai în cazul creşterii nivelului apelor în Canalul Dunăre-Marea Neagră peste cota de deversare a colectoarelor pluviale. Pentru liniştirea apelor s-au prevăzut, de asemenea, o cameră de disipare a energiei cu rol de liniştire a vitezei apei şi un separator de nămol şi grăsimi. Lucrările de reabilitare şi extindere a canalizării pluviale fac parte dintr-un proiect în valoare de circa trei milioane de euro, implementat prin Compania Naţională de Investiţii şi care se va finaliza până la sfârşitul anului.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 522

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 363

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 295

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1628

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1854

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 655

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 999

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 652

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 680

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1097

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 931

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 782

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 820

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 947

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1744