Liderul de opinie Corupţia reginei Blejnar anexează şi Constanţa - Şeful ANAF pute a petrol!

În urmă cu doi ani, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, la acea vreme comisar general adjunct la Garda Financiară, era chemat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea audierii în calitate de făptuitor în dosarul 949/2009, respectiv o anchetă a procurorilor constănţeni într-un caz de contrabandă cu produse petroliere. Dosarul în care este menţionat şi numele lui Blejnar, pe lângă alţi oficiali din cadrul ANAF şi Garda Financiară, printre care Ana Jarda, director al Direcţiei Management Accize Armonizate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Monica Ion, director al Direcţiei Autorizare şi Supraveghere Produse Accizabile din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Mădălina Gheorghe, şef serviciu în Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Nicuşor Drăgan, director al Direcţiei Antifraudă Fiscală în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, este o disjungere dintr-un alt dosar, ambele instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cauza iniţială urmărea modalitatea prin care mai multe firme de tip „fantomă" ar fi reuşit să intre în posesia unei mari cantităţi de produse petroliere şi să obţină chiar şi autorizaţii de antrepozit fiscal, documente ce le permiteau oamenilor din spatele firmelor-fantomă să comercializeze produsele petroliere. În cursul anchetei, procurorul de caz a dispus o cercetare separată pentru a stabili cu exactitate cine a eliberat documentele pentru firme. „Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se află înregistrat în vederea soluţionării un dosar penal având ca obiect modul în care a fost autorizată, în anul 2007, funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitate a produselor petroliere. În componenţa comisiei se regăsea din partea Gărzii Financiare, comisarul general adjunct, la acea dată Sorin Blejnar, actualul preşedinte al ANAF. Precizăm că în cauză nu a fost începută urmărirea penală", au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Acuzaţii peste acuzaţii

Laţul din jurul gâtului şefului ANAF, Sorin Blejnar, a început să se strângă puţin câte puţin, după ce şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, a fost arestat preventiv. Costea a fost prins, săptămâna trecută, în flagrant-delict în timp ce primea suma de 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia. Referitor la suma primită cu titlu de mită, fostul şef al Biroului Vamal Ploieşti a declarat că banii erau dintr-o restanţă mai veche. Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie - decembrie 2010 şi ianuarie 2011, Costea a pretins diferite sume de bani de la un denunţător, patron a mai multor firme care desfăşurau activităţi de import-export din Turcia. Printr-un intermediar, Cornel Costea a primit de la denunţător aproximativ 40.000 - 50.000 de euro, în schimbul neprezentării TIR-urilor la control în Vama Ploieşti. În faţa anchetatorilor, Costea a declarat că o parte din mita pe care o lua ajungea la Sorin Blejnar, preşedintele ANAF. Totodată, fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin, a declarat că regina în dosarul vămilor este tot Blejnar. „Culmea a fost că am fost chemată la Bucureşti să discutăm despre un control la două societăţi. După câteva ore după ce am vorbit la telefon cu şeful de cabinet al lui Blejnar, am fost chemată la Bucureşti de şeful de cabinet, care ne-a cerut să stăm deoparte, pentru că firmele erau ale lui Blejnar", a declarat Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti. Din salariul său de bugetar, Sorin Blejnar deţine o casă şi un apartament în Bucureşti, un apartament în Arad, iar soţia sa poartă bijuterii cu o valoare estimată între 15.000 şi 25.000 de euro. De asemenea, preşedintele ANAF mai deţine conturi şi depozite la şase bănci în lei, euro şi lire sterline.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1461

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1003

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 592

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 536

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 606

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 627

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 630

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 485

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 418

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 610

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 772