Liderul de opinie Coşmarul de pe şine

Constănţenii care încă aleg trenul pentru a călători în ţară trăiesc momente de coşmar, din cauza lucrărilor la infrastructură ce par că nu se mai sfârşesc, dar şi a condiţiilor insalubre asigurate de CFR Călători. Cei ce au neşansa ca drumul să le fie întretăiat de un mărfar, aşteaptă agasant de mult până la momentul în care trenul se pune din nou în mişcare. Motivul? Spre disperarea puţinilor călători, vagoanele încărcate cu marfă au prioritate în traficul feroviar! Întârzierea produsă de mărfare poate nu ar fi băgată în seamă dacă călătoria s-ar face în timp util, în parametri normali. Însă, numai despre normalitate nu poţi grăi când vorbeşti de calea ferată din România. Pentru a se ajunge la Bucureşti cu trenul se pierd patru ore, iar, din cele povestite de constănţeni, până la Oradea, sunt necesare pentru parcurgerea drumului 20 de ceasuri. Preţul unei bilet şi condiţiile găsite în compartimente şi încăperile anexă supără cel mai mult. Contra unui bilet în valoare de 43 - 53 lei, constănţenii sunt găzduiţi până la Bucureşti în spaţii insalubre, fără un minimum de dotări.

CFR Călători cere bani mulţi pentru o călătorie de toată jalea

În acceleratul de Constanţa-Bucureşti de sâmbătă, de la ora 15.00, puţinii călători prezenţi în gară păşeau într-o aventură insalubră pe şine. Au descoperit un tren pustiu şi mizer. „Am intrat într-un vagon pustiu şi dezolant. Draperia era ruptă, iar coşurile împuţite, ruginite şi-n interior tapetate cu resturi de ţigări, cu scrum şi coji de seminţe. Ţi-era şi silă să le atingi", s-a plâns, sub anonimat, un călător, ce a ales trenul pentru a ajunge la Bucureşti, mânat de un singur argument: „Nu am încredere în şoferii de pe microbuze. Gonesc ca nebunii pe autostrăzi", aşa şi-a justificat opţiunea de a călători cu trenul constănţeanul. Pentru condiţiile insalubre oferite de CFR Călători, tânărul a achitat 43 lei pe un bilet la clasa a II-a. Drumul Bucureşti-Constanţa este şi mai groaznic, potrivit călătorilor. „Am dat 53 lei pe bilet pentru Rapidul Bucureşti-Constanţa, iar la toaletă nu au fost în stare să asigure un minimum de condiţii, precum hârtia igienică, şerveţelele. Chiuveta era infectă. Uşile din tren sunt şi ele defecte, la fiecare vibrare a trenului se deschid", a povestit îngrozit, duminică, un călător. Potrivit constănţenilor, deşi pentru bilete se cer bani mulţi şi cu toate că a venit frigul, în compartimente îngheţi, întrucât se opreşte instantaneu căldura. „De la staţia Ciulniţa au oprit căldura. Până la Bucureşti, timp de două ore, am stat în tren cu geaca pe mine ca să nu îngheţ", a povestit ironic un alt constănţean.

Infrastructura promite să finalizeze lucrările la... anu'

În privinţa lucrărilor începute de ani buni la magistrala Constanţa-Bucureşti, Dorin Maer, directorul CFR Infrastructură - Regionala CFR Constanţa susţine că acestea vor fi finalizate în vara anului viitor. „Au fost terminate lucrările pe tronsonul Feteşti-Constanţa. Mai avem de lucru pe drumul Lehliu-Feteşti", a precizat Maer. În urma finalizării lucrărilor de reabilitare pe tronsonul Bucureşti - Constanţa, trenurile vor circula cu o viteză de 140 - 160 km/h în funcţie de rangul trenului şi de dotarea tehnică a materialului rulant şi vor ajunge la destinaţie în cel mult 2 ore şi 20 de minute, a adăugat directorul CFR Infrastructură. Dacă infrastructura va fi în sfârşit reabilitată, CFR Călători are multe carenţe de reparat. Cei mai mulţi constănţeni aleg să se deplaseze cu microbuzul, evitând pe cât posibil trenul din cauza preţurilor ridicate percepute pentru un bilet şi oferirii, la schimb, a unor condiţii insalubre şi a batjocorii de a călători în frig.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1469

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1004

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 593

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 537

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 607

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 630

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 633

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 487

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 419

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 611

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 773