Liderul de opinie Farmacie clandestina in… vestiarele angajatilor

Clinica de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a fost, joi seară, asediată! Nu de pacienţi, nu de hoţi, ci de Comisia de Anchetă a unităţii sanitare. Lacăte şi dulapuri devastate, pacienţi abia scoşi din operaţie îngroziţi, asistente tremurând de frică… Totul a fost înregistrat de camerele de supraveghere montate în Clinică. Scopul percheziţiei ca în filme a fost verificarea unei anonime venite pe adresa conducerii spitalului, potrivit căreia şeful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară, prof. dr. Mircea Pătruţ, ar „dosi” medicamentele în vestiarele angajaţilor. Echipa de control, condusă de directorul medical al unităţii sanitare, dr. Liliana Tuţă, a pătruns în Clinică, în absenţa şefului Mircea Pătruţ, şi a cerut cheile de vestiare. Pentru că asistentele nu le-au găsit sau nu au vrut să le dea, lacătele au fost sparte şi tot ce se afla depozitat a fost aruncat pe jos, inclusiv medicamentele cu pricina. Speriate de zgomotul infernal şi de activitatea echipelor de control, asistentele au chemat Poliţia. Dar, pentru că nu s-a lăsat nici cu scandal mai mare, nici cu amenzi, evenimentul nu a fost consemnat de lucrătorii Secţiei 3 Poliţie. Vor fi consemnate, însă, plângeri împotriva conducerii spitalului depuse de pacienţi, iar prof. Pătruţ şi o parte dintre angajaţi au luat deja legătura cu un avocat.

“Era directorul medical, nu marţienii”

Managerul SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a declarat că membrii Comitetului Director au dreptul să controleze orice, „inclusiv sacoşele angajaţilor. Am vrut să vedem unde se duc aceste medicamente, mai ales că spitalul trece printr-o perioadă de criză foarte grea şi nu este corect ca pastilele să fie dosite în vestiarele angajaţilor”. Cât despre asistentele speriate care au chemat Poliţia, dr. Căpăţână consideră că temerile lor au fost exagerate, mai ales că „în control era şi directorul medical, nu marţienii”. În cele trei dulapuri de metal au fost găsite în jur de zece sortimente de medicamente de urgenţă, toate injectabile şi de maximă necesitate. Printre acestea, amintim Nitroglicerină injectabilă, de care SCJU Constanţa avea mare nevoie, vitaminele B1 şi B6, destul de rare în ultima vreme, antibiotice de ultimă generaţie, Vasoprostan, un injectabil extrem de scump, care nu se găseşte în farmacia spitalului şi este vital pentru bolnavii cu insuficienţă arterială. Managerul Căpăţână a mai declarat că, indiferent de provenienţa lor, medicamentele ar fi trebuit să se afle în dulapul special amenajat din cabinetul asistentei-şefe. Şeful Clinicii, prof.dr. Mircea Pătruţ, îl contrazice însă: „Nu sunt medicamentele spitalului. Sunt ale Clinicii, deci le punem unde vrem noi. Dacă le puneam la vedere, probabil ne acuzau că vroiam să le vindem bolnavilor. Unele medicamente sunt rămase de la pacienţi (?!), altele reprezintă donaţii, sponsorizări sau mostre. Avem procese-verbale pentru ele”. Problema este că nu erau depozitate în clinică, laolaltă cu celelalte tratamente, ci ascunse în vestiarele de îmbrăcăminte. Angajaţii Clinicii au afirmat că, după efectuarea controlului aşa-zis abuziv, din vestiare le-au dispărut lucruri, dar şi bani. La rândul său, prof. Pătruţ a precizat că a rămas fără acte, fără cursuri, fără stick-uri şi DVD-uri pe care se aflau imagini ce urmau să fie prezentate studenţilor sau rezidenţilor la cursuri. Directorul medical, dr. Liliana Tuţă, îi contrazice, precizând că nu se ştie cui aparţin cele trei dulapuri în care au fost găsite pungile cu medicamente. „Nu erau etichetate, deşi există un ordin al Comitetului Director în acest sens”, a menţionat dr. Liliana Tuţă şi, bineînţeles, nimeni din Clinică nu a binevoit să spună cui aparţin.

Bolnavii, lăsaţi nesupravegheaţi

Acuze grave se aruncă şi de o parte, şi de cealaltă a baricadei, astfel că prof. Pătruţ acuză echipele de control că au pus în pericol viaţa bolnavilor de la Terapie Intensivă. „Pacienţii vor cere şi despăgubiri. Mi-au luat asistentele din Terapie Intensivă când au făcut controlul şi au lăsat bolnavii aceia nesupravegheaţi… bolnavi ventilaţi, abia scoşi din operaţii. Se putea întâmpla o nenorocire. Dacă vreun bolnav îşi scotea din greşeală cateterele? Murea pentru că nu era nimeni acolo să-i acorde asistenţă”, a mai precizat prof. dr. Mircea Pătruţ, şeful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară. Cert este că avocatul Clinicii s-a pus pe treabă. Adună dovezi referitoare la controalele din ultima lună şi este chitit să găsească chiar şi cele mai mici ilegalităţi. Până se va lămuri situaţia, ar trebui date răspunsuri la cel puţin două întrebări. Dacă aceste medicamente au fost ascunse (pentru ce şi pentru cine?), nu s-a pus în pericol viaţa bolnavilor? Oare dosirea unui medicament de către angajaţii spitalului nu are conotaţii penale?

www.lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 768

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 793

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 295

Meniu special de Paște pentru pacienţii din spitalele din Constanța! Nu lipsesc preparatele tradiționale (GALERIE FOTO)

04 May 2024 469

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 580

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 716

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 899

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 598

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 371

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 250

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 707

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 854

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2228

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 299

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 991